O pasiune mistuitoare s-a nascut de curand in mine iar numele ei e Texas Hold’em Poker. N-am prieten care sa nu fi cazut prada acestui joc, atat de simplu si totusi atat de complex. Si-i urmaresc, credeti-ma, din umbra... La inceput nesiguri, apoi subjugati si, in sfarsit, pregatiti sa riste totul pe o singura carte. Oh, e fenomenal sa fii martor la nasterea unui jucator de poker, sa observi cu uimire primii lui pasi tremuratori, primele sale castiguri si sa sarbatoresti impreuna cu ceilalti, inevitabila sa prabusire in gol...
Apoi, pentru cel care iese de la masa, urmeaza umilinta... Trebuie sa se duca dupa bere, s-o toarne celorlalti in pahare, sa faca gratarul, sa parcheze masinile si, daca ii ajunge timpul, sa faca si vreo doua castele de nisip... Saracu’ fraier!
Am ajuns asa de disperat de jocul asta ca am inceput sa-l compar cu viata... Atat de real, va spun! Poti castiga prin bluf sau poti pierde mizand indreptatit de cartile pe care le posezi. Poti pierde totul pe o mana care pare castigatoare sau, la o adica, poti castiga aiurea doar pentru ca nimicul tau este mai mare... Nu ai nici cea mai mica siguranta la finele jocului.
Si viata-i tot undeva pe acolo! N’asa?
3 comentarii:
Te inteleg perfect,e ca atunci cand astepti sa se duca la culcare cel mai bun pentru a putea castiga si tu!
Daca cel mai bun nu poate sta treaz intr-o seara de poker, nu e treaba mea...
cel mai destept cedeaza,mai ales cand nu se joaca pe bani.
Trimiteți un comentariu