Da, noi suntem aia. Iar eu sunt specimen de frunte...
Daca azi ar cadea o bomba in centrul Bucurestiului, probabil ca as afla dupa vreo doua zile... Iar atunci as face eforturi disperate sa par interesat de asta...
Uite, de exemplu, aseara... Am plecat hotarat sa joc fotbal cu niste prieteni. Se mai racorise putin dupa ultimele cateva zile de foc si simteam nevoia disperata de a ma dezmorti. Bine, recunosc, nu era ca si cand as fi facut cine stie ce isprava fantastica, act de vitejie sau descoperire geniala. Era o simpla incercare de a evada din monotonia asta sufocanta a verii bucurestene.
Si cat de multi au venit la convocare... n-am fi putut incinge nici macar un joc de kems (sau chems, naiba stie cum se scrie!). Asa ca am mers undeva sa bem... Cata inutilitate.
Plecasem din casa pentru a trece prin chinuri fizice si, iata-ma, acum, in acelasi scaun comod de la aceeasi terasa familiara din acelasi cartier arhicunoscut al aceluiasi Bucuresti imputit. Si, de la 10 la 2, acolo am zacut...
Discutii fara sens, alcool, un pachet de tigari... Nimic interesant.
Si atunci, ma intreb, cum naiba am ajuns aici? Chiar nu mai gasim ceva interesant de facut? Nu mai construim nimic? Nu mai inventam nimic? Ne multumim sa repetam inconstient aceleasi lucruri vechi care ne transforma, cu timpul, in niste mecanisme cu precizie de ceasornic dar care, la fiecare 24 de ore, trec prin acelasi punct?
As mai continua cu trancaneala o vreme dar ceva important ma asteapta... Ma duc la bere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu