Astazi am descoperit o noua specie...
O mai zarisem cu coada ochiului in trecut, pe alocuri, dar mereu am crezut ca e vorba numai de un spectru intunecat nascut din dorinta mizeriei care ne anima pe noi, oamenii.
Acum am dovada... I-am vazut!
In autocarul care ne ducea de la
Atunci le-am auzit cel mai clar strigatele infioratoare si am reusit sa-i privesc, asa cum sunt, pentru prima oara in viata mea... M-au umplut de scarba!
O specie care umbla, de obicei, in grupuri de 5 – 10 masculi, care scot sunete dezarticulate si isi manifesta trairile prin miscari bruste si necoordonate, care se musca intre ei iar apoi incep sa rada, care, fara sa constientizeze, sunt la un pas de moarte accidentala in fiecare clipa a vietii lor... Tremuram din tot corpul!
Unii dintre ei invatasera sa foloseasca obiecte, ca dovada precara a inteligentei lor incipiente, purtand in maini lame lungi destinate unui scop practic, dar folosite, mai ales, in luptele dintre ei...
Ma gandeam la femele care probabil zac ascunse de caldura soarelui prin cine stie ce vizuini sapate in pamant, asteptand ca masculii sa vina acasa cu prada. Daca pot obtine, pe langa asta, si o tavaleala sau, la alegere, o mama de bataie, atunci ziua poate lua sfarsit...
Daca as fi vanator, probabil ca unul dintre ei mi-ar odihni pe perete pe post de trofeu... Dar nu sunt. Mi-e de ajuns sa-i urmaresc cu groaza, gandindu-ma la sutele de progenituri ale lor care vin din urma, si sa-i analizez in amanunt, planuind o schema a extinctiei lor totale.
Probabil nu sunt primul care ii descopera dar, daca ar fi dupa mine, cred ca i-as numi... SUBOAMENI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu