“Asculta ce-ti spun! Incearca sa te schimbi!”
“In ce sens?”
“Nu stiu exact... Fii altfel! Lasa-i pe oameni sa te cunoasca, renunta la ciudatenii si nu-ti mai pierde timpul!”
“Pai, nu...”
“Nu ma intrerupe! Trebuie sa intelegi ca a venit timpul sa evoluezi. Sa te dezvolti... Sa mergi mai departe... Sa treci printre jaloane... Sa sari dincolo de gard... Sa te agati de franghie cu ambele maini... Sa urci treptele doua cate doua...”
“Ce tot spui acolo?”
“Nu intelegi? E vremea sa uiti de tine si sa te preocupi mai mult de ceilalti, sa te integrezi printre ei, sa te conformezi... La naiba, fa-ti o lobotomie daca e nevoie!”
“?.”
“A, si inca ceva... Adu-ti aminte ca traiesti! Daca viata ar tine la nesfarsit, as mai intelege indiferenta ta... Dar nu tine! Profita la maxim cat timp esti inca viu!”
“Si daca nu o fac?”
“Daca nu o faci, s-ar putea, intr-un tarziu, sa te trezesti singur... Singur!”
5 comentarii:
stau si citesc dialogul tau(monolog pentru mine in fiecare dimineata) si realizez ca ce zici tu gandesc majoritatea, deci ne propunem sa ne mulam pe asteptarile celorlati dar ele se schimba in fiecare zi...niste neadaptati si singuri ramanem la sfarsitul zilei, asta cred eu..
Si pentru mine este tot monolog...
Eu unul sunt inconjurat tot timpul de oameni insa, de multe ori, e numai alegerea mea de a ma izola... Cateodata ma distrez mai bine singur, daca iti poti imagina!
Mi-e greu sa ma conformez... Mi-e greu sa ma supun regulilor. Iar ceilalti sunt mereu aceiasi... Si ma plictisesc...
Dar cred ca trebuie sa existe si compromisul asta care se numeste societate, pentru ca nu putem trai singuri, oricat de mult ne-am dori...
mda,aceleasi sentimente de izolare fizica si psihica le am si eu...(cred eu ca)e greu sa te supui unor legi daca acestea te sustrag libertati pe care tu le consideri normale si logice, iar la partea cu compromisul subscriu total desi acea insula "izolarea" trebuie sa existe...
parca ar fi dialogul, pardon, monologul parintilor mei. :-@ Alt individ (eu) aceeasi problema (cuibareala in sabloane)... prefer sa joc rolul intelectualului din "Patul lui Procust", ala care este mutilat de societate, condamnat la uniformizare.
Toti jucam rolul asta... Numai ca nu ne dam seama...
Trimiteți un comentariu