N-au mai ramas multe lucruri vechi in casa bunicilor mei care sa lege acest spatiu de trecut...
Televizorul alb-negru a fost inlocuit de cel color, la care s-a adaugat si cablu, mai nou... Masina de spalat a devenit automata... Matura s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in aspirator... Batranul radio, in combina cu cd...
Casa e proaspat vopsita, parchetul lacuit, noi anexe, mansarda, canalizare, hidrofor, boiler, jaluzele...
Pendula din camera de la strada a incetat sa mai faca parte din lumea aceea uitata... In acest cadru nou, si-a pierdut insemnatatea, devenind un simplu obiect decorativ... Pana si oglinda aceea mare cu rama sculptata atat de atent in lemn de trandafir face acum parte din prezent, oglindind o imagine intoarsa a peretilor vechi, acoperiti acum de vopsea lavabila...
Doar obiceiurile se mai pastreaza... Inca zac la uscat in sufragerie, pe mese acoperite cu ziare, flori de tei, leustean si busuioc... Inca mai gasesc bomboane si biscuiti in dulapiorul vechi din bucatarie... Inca mai atarna in camara covrigi iar pe etajere, ordonate, stau borcane de dulceata...
Curtea e inca plina de flori... Bunicul meu inca ingrijeste cateva fire de rosii si castraveti... Vita de vie inca atarna la streasina casei...
Este adevarat ca evolutia, mai presus de toate, se traduce prin compromis. Iar omul, fiinta care prin natura lui e condamnat sa uite, o accepta in cele din urma...
Dar eu ma intreb... In acel spatiu care si-a pierdut substanta, oare bunicii mei se mai simt acasa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu