II. 2 B, X NOT 2 B: It’s really real?

Cum demonstram teoretic existenta lucrurilor? Pai, avem nevoie de cel putin doua adevaruri pentru a o confirma. Daca exista doar unul, atunci acel lucru poate fi o simpla anomalie. O impresie falsa. O reprezentare mincinoasa realizata pe baza unor simturi care ne-au inselat o singura data. Daca povestea se repeta, s-a putea sa nu fie chiar asa... Daca mai multi oameni receptioneaza acelasi fenomen, sansele ca el sa fie real sunt din ce in ce mai mari...

Acum ducem discutia la o alta scara... Mai larga... Existenta universului, a omului, a tot ceea ne inconjoara si, totodata, a ceea ce gasim inauntrul nostru. Pentru ca nu ne raportam numai la limitele universului ci ne indreptam atentia si spre interior... La nivel micro. De ce? Pentru ca nu stim, deocamdata, decat in teorie pana unde poate fi divizat un atom... Si cand vorbim de limite, fie ca e vorba despre marginea spatiului cosmic, fie ca discutam despre unitatea care sta la baza vietii, avem de parcurs un drum extrem de lung pana la imposibil...

Eu nu cred in existenta lumii... Sunt insa fortat sa o iau de-a gata... Sa ma conformez la ea.

De ce nu cred? Pentru ca nu am primit, pana acum, nici o dovada clara ca ar exista.

Am purtat discutia asta in numeroase randuri cu diverse persoane... Sa luam un exemplu simplu, nu stiu cat de fericit... Existenta soarelui. Lumea ma intreaba: Il vezi? Simti caldura lui? Simti efectele lui? Iar eu raspund: Nu stiu! Simturile mele ma pot insela. Nimeni nu-mi confirma ca ele sunt reale. Nu stiu cat de mult ma pot bizui pe ele pentru ca fac parte din acelasi sistem de referinta cu soarele... Degeaba soarele e verde daca ochii mei il vad galben. Ati prins ideea?

Sau, daca sunt orb din nastere si n-am vazut niciodata soarele? Si daca m-am nascut si am trait intr-o pestera unde n-am cunoscut niciodata caldura lui? Poti sa ma convingi, atunci, tu ca exista soare?

Revenind la ideea de la inceput... Cunoscand numai un singur sistem de referinta, in speta - cel in care ne desfasuram asa zisa existenta, nu putem fi decat subiectivi in ceea ce-l priveste... O judecata obiectiva poate fi atinsa numai in cazul in care ne putem raporta la mai multe sisteme de referinta. Numai cand dovezile vin din mai multe sensuri si reusim sa triangulam prin ele, de exemplu – soarele, atunci vom fi in stare sa-i recunostem existenta...

Tinerete fara batranete

Unii se simt batrani si in jurul varstei de 30 de ani. Altii chiar mai devreme...

Eu m-am simtit tanar cand aveam 10 ani. La 20 ma simteam la fel. Sper ca si la 50 de ani voi avea aceleasi ganduri...

Pentru ca, vedeti voi, in clipa in care renunti de buna voie la tinerete, viata incepe sa-ti dea drumul... Iar tineretea... Eiii, tineretea nu tine numai de textura pielii...

Pedaland...

Imi place la nebunie sa ma plimb cu bicicleta... Si, anul asta, cam de cand a venit caldura, pot spune cu mana pe inima ca m-am tot plimbat...

Bicicleta pe care o posed e primita de ziua mea de la propriul meu frate si de la prietena lui care s-au gandit sa-mi faca, poate, cel mai frumos cadou de anul asta. Zic “poate” pentru ca in 2006 mai astept si Craciunul... :P

In ultima vreme ma plimb numai noaptea, undeva dupa ora zece – unsprezece... Evit aglomeratia de pe strazi si pe aceea din parc... Pana acum de curand ma plimbam mai pe lumina dar, pentru ca plecam sa ma relaxez si ma intorceam mai nervos ca la plecare, am renuntat...

Parcul era plin de caini care preferau sa alerge numai in fata bicicletei, de femei cu carucioare impinse alene si fara nici un fel de respect pentru trafic, de pustani care mergeau in grup atarnati unul de celalalt, blocand astfel toata aleea...

Uf! Cand nu mai rezistam si simteam ca imi tresare ceva deasupra ochiului drept, incercam sa le explic scrasnind printre dinti ca si biciclistii au drepturile lor si ca s-a inventat si mersul in sir indian... de catre indieni, of course! Pe de alta parte, recunosc: cu cainii era mai greu... La ei trebuia sa latru!

Acum e liniste... Noaptea, tot parcul Tineretului imi sta la picioare! Sau la pedale, ma rog...

Vine timpul rece insa... Ma pregatesc sa-i gasesc bicicletei un loc permanent de odihna... (Vreau si eu un suport d’ala care se monteaza pe perete!) O, ce-o sa-mi mai lipseasca obiceiul asta la iarna...

Dar, totusi, pana atunci mai dau putin la pedale...

I. 2 B, X NOT 2 B: That is (only) the (first) question

Am sa incep o serie de posturi cu o tema ceva mai abstracta. Am purtat o serie de discutii care, daca n-au reusit sa ma lumineze, au reusit cel putin sa-mi exerseze putin intelectul in anumite planuri. M-am gandit foarte mult si parca incep sa intrevad un rezultat la problema care ma tot framanta. Pe de alta parte, sper foarte mult sa nu o iau razna...

As putea spune ca am avut o revelatie dar m-as pozitiona cam departe de intelesul acestui cuvant. Pot spune ca demersul meu ia forma unei deductii logice dar, din pacate, inca n-am ajuns la nici un rezultat matematic. Tot incerc sa-mi pun gandurile in ordine insa aria puzzle-ului este foarte intinsa si drumul e abia la inceput.

Mi-am dat seama ca daca incerci sa gandesti simplu si te duci direct la esenta si concluziile le poti trage mai usor si pasii sunt mai rapizi. Sunt insa trist pentru ca nu vad nici o siguranta nici in ipoteza problemei si nici in concluzia ei, oricare ar putea fi aceasta.

Pe scurt... Ma bantuie o idee fixa rau si asta nu de ieri, de azi... Se poate sa fi zacut in mine dintotdeauna sau, cel putin, de la descoperirea constiintei de sine. O tot repet de un timp si parca, de fiecare data cand o fac, capata mai mult contur.

Pentru blog voi folosi mai putine cuvinte pentru ca sper ca cineva sa citeasca si posturile acestea si nu as vrea sa-l descurajez de la inceput cu aberatiile mele prezentate la scara larga.

Problema are doua puncte care ar trebui demonstrate in urmatoarea ordine:

• Problema existentei: Lumea asta care se desfasoara in jurul nostru e reala? Sau doar o simpla amagire? Omul e centrul universului? Sau e o numai inchipuire efemera?
• Problema scopului: Daca lumea noastra exista si realitatea pe care o percepem e valida, care este scopul lor? Care este scopul general al speciei umane? Ce produs finit va avea procesul?

Pe maine!

Pastel simplu

Uite, prind si eu un apus de nota 10 dar n-am peisaj... E corect asa ceva?

Ce m-a enervat azi...

Mergand astazi pe strada, la un moment dat, sunt intrerupt brutal din gandurile mele pasnice de un cor de tipete isterice... O mama isi bate copilul. Copilul n-are mai mult de 5 ani...

Sub ploaia de palme, baiatul intra intr-un blocaj psihic si nu mai reactioneaza decat prin urlete. Mama, fara sa inteleaga, il loveste in continuare fortandu-l sa-si ridice mingea de jos.

Lumea se uita ca la urs. Unii il compatimesc pe micut. Altii aproba purtarea mamei. O baba comenteaza: “Asta e educatie... Unde da mama, creste! Nu sa ajunga cine stie ce vagabond!”

Eu nu ma decid cui sa-i trag un sut in fund! Babei care simte nevoia sa-si dea cu parerea sau mamei care, in loc sa ia copilul in brate pentru al linisti, prefera sa continue circul...

Cum poti bate cu atata sete un copil? Cum poti da, indiferent de motiv, intr-un copil ?

Nu e si asta tot un mod de violenta domestica? Si cum poate lupta copilul ala impotriva tiraniei parintelui? Unde gaseste aparare?

E o faza pe care toti o intalnim pe strada... Parinti care uita de lumea din jur si isi bat copiii cu placere sub scuza educatiei... Foarte trist!

Flacari II

Cum o fi sa te plimbi pe soare? Atata lumina...

Pentru fotografi

Prima data am descoperit Pixelpost. Mi-a placut la nebunie simplitatea si eleganta site-urilor foto create cu el. Apoi am descoperit Coppermine. Aproape la fel de misto. Iata in continuare cateva exemple de photobloguri facute cu Pixelpost, alese aproape la intamplare...

http://photos.radbrad.com/

http://www.barmotez.com/

http://www.lbimaging.us/

Cred ca eu, insa, n-am avut noroc cu niciunul. Intocmai ca intr-o dragoste interzisa...

Am gasit hosting care intrunea toate conditiile pentru rularea Pixelpost. Am ridicat totul pe server cu un client FTP. Am instalat programul. Am executat programul. N-a trait insa prea mult... ERROR! ERROR!

Am inceput sa comunic cu Joey Spurling care face parte din echipa care a creat si a dezvoltat Pixelpost. Mi-a vegheat fiecare pas la fel cum o mama face cu un copil mic. Am invatat destule lucruri de la el... Dar tot n-am reusit sa fac site-ul sa mearga. I-am dat lui username-ul si parola dar nici el, care le stia pe toate, n-a reusit sa-l puna pe roate. Nu doresc sa le fac reclama negativa celor cu hostingul dar, credeti-ma, mi-au mancat vreo doua saptamani din viata...

Acum insa, am descoperit altceva... Carbonmade. Nu e chiar acelasi lucru dar, datorita lui, mi-am atins scopul... phot-o-mania. Si e atat de simplu...

Probabil, daca as avea mai multe fotografii care ar merita incluse in galerie, as deveni nervos... Varianta gratuita nu-ti permite decat 35 de fotografii in portofoliu. Dar, asa... Nu prea ma deranjeaza.

Ma gandesc sa platesc... (12 dolari pe luna? Ce, ai innebunit? Mai bine iti cumperi domeniu & stuff!) Nu stiu... Vedem...

P.S. Nu’s ce-am avut de am scris postul asta dar, va rog sa ma credeti, este rezultatul unor frustrari acumulate! Sau pretext pentru a ma lauda cu phot-o-mania...

La baza vietii

Ce sta oare la baza vietii? Carbonul? Oxigenul? Hidrogenul?

Eu cred ca Divinitatea.

Optimizare

Ok! M-am hotarat sa-mi optimizez modul de viata! Sa umblu pe ici pe colo pentru al face cat mai... traibil. O fi posibil asa ceva?

Cu ce incepem? Cu somnul, fireste! In timpul saptamanii 6 ore pe noapte imi vor fi suficiente iar in weekend 8. Imi rezerv insa dreptul de a-mi alege o noapte pe luna in care sa dorm pana nu mai pot.

Doi – mancarea. O masa pe zi in zilele pare si doua mese in cele impare. Am realizat eu in ultimul timp ca, de obicei, nu mananc de foame. Lucrul asta trebuie sa se schimbe!

In al treilea rand... Cat mai mult sport! Obligatoriu, pe seara, o ora cu bicicleta. Ca alternativa – baschet, fotbal, tenis de orice fel, biliard. Biliard? Hmm! Implica tigari si bautura... Taiem de pe lista!

Patru... Capitol mare – munca. Pentru asta nu pot gasi decat un singur cuvant – eficienta. Cat mai putin efort pentru cat mai multi bani... Si glorie.

La sfarsit... Pasiunile: fotografie, muzica, literatura. Ce-mi mai ramane din timp. Sau din spirit.

Pai, sa incercam!

Pom cu vrabii

Ce pom o mai fi si asta? Ce fructe sunt alea? Nu sunt eu sigur daca sunt coapte dar ce ma impiedica sa incerc una? Imi cam lasa gura apa...

Ha! La naiba! Fructele astea zboara...

Stop-cadru

Un stop-cadru dintr-un film... Clasic! Nu spun cine joaca in rolul principal...

Da, dom’le... iar ati ghicit! E Bulutza! Mare artista!

Porecle

Toti avem porecle. Chiar si cei care zic ca n-au...

Ma tot gandesc la un vecin care, de vreo 15-16 ani incoace, de cand m-am mutat eu in bloc, este numit de toti ceilalti Bursucul... fara ca el sa stie. Cum vine asta? Ai o porecla de atata timp iar tu habar-n-ai?

Sau, mai este cate unul care s-a obisnuit atat de mult cu porecla lui incat, in clipa de fata, ajunge sa i se para aiurea cand isi aude propriul nume. Ma gandesc la un prieten, din liceu, caruia ii spuneam Sobo...

E mai naspa cand numele tau de familie e ciudat. Ce spuneti de Boubatran? Care, saracul, era nevoit sa indure interogari de genul: “Ce mai faci batrane bou?” Sau altul, Onanie, care de multe ori era numit de ceilalti “L@8@ trista”. Cum naiba s-au nascut oare numele astea?

Uitand de exemple, as concluziona... Unora dintre noi le place sa poarte porecle. Altora le place sa porecleasca. Avem nevoie de alt nume in afara de cel pe care il primim la nastere? Se poate! Atata timp cat facem parte dintr-un grup, suntem obligati sa-i acceptam capriciile.

Pana la urma, porecla este si o dovada de apropiere. Un nume de alint. Insa, la fel de bine poate fi si o insulta. Ceva legat de defectele tale...

A, era sa uit... Mie mi se spune...

Flacari

Am simtit eu ca azi ati cam avea nevoie de putina culoare. N’asa?

Zburatoare

Si un alt simbol, adjudecat de... VODAFONE! Aplauze!

Dr. Jekyll and Mr. Hyde

Ajutor! Ma transform! Aaarrrrghh! Uga Chaka, Uga Chaka, Uga Uga Uga Chaka...

Pentru cei care ma cunosc... Sau nu... M-am uitat la meci. Nu spun la care... Nu vreau sa trezesc simpatii sau antipatii... Cata pasiune dezlantuita... Si cum m-am transformat cand am dat de televizor... Aaaaaaaaaaaaa... Baga-mi-as & stuff! Ce-i ala bun simt?

Bine ca s-au calificat toate trei, ca altfel m-ar fi dat de gol bucuria mea... Traiasca!

Atat am avut de zis! Si-acum ma intorc in copac...

Conotatii

Un gard de sarma ghimpata, in plan indepartat, simbol al distantei dintre oameni...

O floare violet, in plan apropiat, pretext al apropierii dintre ei...

Bunica

Am lasat-o si acum singura... intre aceleasi dealuri de unde nu prea vezi campia, intre aceiasi oameni prea departe unul de celalalt, in aceeasi zona in care iarna incepe mult prea devreme...

N-am eu puterea s-o aduc mai aproape... Nici ea puterea sa se desparta de locurile alea...

Poker Nights

O pasiune mistuitoare s-a nascut de curand in mine iar numele ei e Texas Hold’em Poker. N-am prieten care sa nu fi cazut prada acestui joc, atat de simplu si totusi atat de complex. Si-i urmaresc, credeti-ma, din umbra... La inceput nesiguri, apoi subjugati si, in sfarsit, pregatiti sa riste totul pe o singura carte. Oh, e fenomenal sa fii martor la nasterea unui jucator de poker, sa observi cu uimire primii lui pasi tremuratori, primele sale castiguri si sa sarbatoresti impreuna cu ceilalti, inevitabila sa prabusire in gol...

Apoi, pentru cel care iese de la masa, urmeaza umilinta... Trebuie sa se duca dupa bere, s-o toarne celorlalti in pahare, sa faca gratarul, sa parcheze masinile si, daca ii ajunge timpul, sa faca si vreo doua castele de nisip... Saracu’ fraier!

Am ajuns asa de disperat de jocul asta ca am inceput sa-l compar cu viata... Atat de real, va spun! Poti castiga prin bluf sau poti pierde mizand indreptatit de cartile pe care le posezi. Poti pierde totul pe o mana care pare castigatoare sau, la o adica, poti castiga aiurea doar pentru ca nimicul tau este mai mare... Nu ai nici cea mai mica siguranta la finele jocului.

Si viata-i tot undeva pe acolo! N’asa?

Tribut lui Edward Hopper

S-ar putea ca marii critici de arta ai lumii sa ma contrazica. S-ar putea, la fel de bine, sa ma ignore...

Daca el ar mai fi pictat si acum, probabil ca unul dintre tablourile lui ar fi aratat asa... Desi, tehnic vorbind, asta este numai o fotografie de-a mea tavalita oleaca prin Paint Shop Pro, o aduc ca ofranda acestui mare pictor american, fara a uita insa multumirile adresate Bulutzei care mi-a servit ca model...