cuvinte incrucisate

I, robot

2006-09-18T01:12:00.000+03:00

De ce naiba n-am putut sa-l fac sa priveasca in lateral? Si i-am mai facut si ochii rosii... Ce nebun!

Din pensula

2006-09-18T01:06:00.000+03:00

Cata placere gaseam in desen... Si cum ma incurajau cu totii. Dar n-a fost sa fie!

Am fost atras usor de partea intunecata a vietii, de munca si de distractii ieftine, de comercial sub toate formele lui, de banalitate si mediocritate, ca acum sa ajung, in mare parte, un produs indiferent.

Sunt ani de cand n-am mai desenat... Ani de cand buricele degetelor mele nu s-au mai murdarit involuntar in vopsea. Ani de cand biroul meu sta nepatat. Pensulele s-au uscat de mult. Cred ca si uleiurile zac undeva intr-un dulap, fara urma de speranta ca vor mai vedea vreodata albul panzei.

Am renuntat la chestia asta asa usor. Oricum n-as fi avut nici un viitor ca pictor. Si oricum n-am desenat niciodata pentru altii si mereu am facut-o numai pentru mine. Am castigat ceva in schimb? Nu! Poate numai niste timp liber pe care il prapadesc in fata calculatorului, dormind sau la o bere cu amicii. Cu ce folos?

Rage

2006-09-18T00:48:00.000+03:00

Cat a trecut de cand n-am mai desenat...

Advanced Search

2006-09-14T23:59:00.000+03:00

Cum se numeste o persoana careia nu-i ajunge un blog si tot continua sa-si faca pana le pierde sirul? BLOGOMAN? Pai, daca’i p’asa, atunci eu sunt unul!

Sa stabilim un lucru... Asta este blogul pe care scriu tot ce-mi trece prin cap si pun doar lucruri facute de mine iar asta, advanced-search.blogspot.com, este un blog in care scriu despre lucruri care-mi trec prin fata ochilor, facute bineinteles de altii... Film, carte, fotografie, muzica, s-om mai vedea...

Lonely

2006-09-14T15:45:00.000+03:00

Ma gandesc la stalpul asta si la cat de singur e. In special noaptea, cand e frig si intuneric. Eu macar am de ales...

Frustrari marunte...

2006-09-14T15:35:00.000+03:00

E o reclama tampita la televizor (bine ca nu folosesc aparatul asta decat la meciuri!) cu baietelul ala care nu prea e de acord cu steaua cu 5 colturi si atunci maica-sa ciunteste toate stelutele din casa, inclusiv pe cele facute din sandwich-uri... Tot incerc sa imi explic povestea asta dar nu reusesc. O posibila idee ar fi aceea conform careia, ca parinte responsabil si iubitor, esti obligat sa-ti sustii copilul in toate nebuniile. Daca aduce putin a Hitler sau a Napoleon, il vei iubi mai putin? Nu! Important e sa creada cu tarie in ceva...
Tot mai multi oameni isi cumpara motociclete. Tot mai multi dintre acesti oameni imi sunt vecini. Oameni cu servici, care ajung acasa dupa ora 8-9 seara. Mananca, isi fac siesta in fata televizorului si, pe la ora 12 noaptea, ies sa dea o tura cu motocicleta in jurul blocului. Sa nu ma intelegeti gresit, iubesc motocicletele. Dar nu dupa 12 noaptea. Daca s-ar fi intamplat doar o data, as fi trecut cu vederea... Dar se intampla noapte de noapte. Si nu mai rezist... Placerea lor nu e, dupa cum un om normal isi poate inchipui, plimbarea. Pentru ca nu se duc nicaieri. Placerea lor e sunetul motorului care, daca ma intrebati pe mine, nu e tocmai concordant cu linistea de la 12 noaptea... Sper ca, intr-o noapte, motocicletele lor sa arda in flacari. (Poate se gaseste vreun vecin mai rapid ca mine...) Stiu ca nu e bine sa te bucuri de raul altuia, dar cum e cand vine vorba de binele tau?
E, si cu meciul de aseara... Da Badea interviu si distruge surpriza Pro Tv-ului... “Am auzit ca la Lyon s-a terminat...” Pauza lunga... Eu urlam cat ma tineau puterile. “Zii, ma! Scuip-o!” Si imi imaginam cum i se naste o grimasa pe fata reporterului ala batut in cap si cum clatina speriat din tartacuta, complet lipsit de alta reactie... Si sigur nu-i putea pune mana la gura lu’ Badea, in direct. “Da, a continuat acesta din urma, am auzit ca Lyon a batut cu 2-0”. Probabil cei care nu au teletext sau internet si nu reusisera sa afle rezultatul de la Lyon pana atunci, au inceput, pe capete, sa schimbe programul...

Ion

2006-09-12T21:17:00.000+03:00

Asta e o varianta moderna de Ion. Cu Adidasi din Big, blugi din Castani si Pall Mall in coltul gurii. Nu mai e demult pasionat de pamant, de cer si de animale. Acum pleaca urechea la smecherii, se ocupa cu tot felul de invarteli si are gagica vopsita pe care o duce in fiecare week-end in discoteca la Mihai Bravu.

E mai putin original? Mai putin autentic? Sau e doar trecut prin filtrul civilizatiei si progresului tehnologic? A regresat taranul roman in ultima suta de ani sau a disparut complet? Mai e Ion, Ion? Sau doar o facatura?

Concert de adio

2006-09-12T20:44:00.000+03:00

Am constientizat de un timp ca pentru mine a cam trecut vremea concertelor. Nu mai sunt eu ala care sa mearga in multime pentru a fredona in grup melodii de care m-am plictisit in Winamp. Nu mai am atata energie pe cat mi-as dori...

Singura incercare din ultimul timp, pe langa eventualele intalniri accidentale din cluburi cu cine stie ce DJ sau trupa, a fost cea de anul trecut de la Tiesto. Nici p’asta n-am savurat-o asa cum ar fi trebuit. Aglomeratie, caldura sufocanta, prieteni plictisiti...

Imi aduc aminte cu placere de vremea cand eram pustan si nu lipseam de la nici un concert. Dr. Alban, 2 Unlimited, Culture Beat, Capella, Rednex s.a.m.d. Nu faceam diferenta. Era perioada cand se faceau primele incercari de acest gen in Romania, aveam parul lung pana la umar, purtam bandana in orice situatie si cercei in urechi si ma aflam aproape tot timpul intr-un grup. Nu conta cine canta atata timp cand iti dadea posibilitatea sa sari cat te tineau picioarele si sa urli cat te tineau plamanii. Dar a trecut...

E, acum vine Chris Rea. Si daca pentru el e concert de adio, sa fie si pentru mine...

Pescar la apus

2006-09-12T18:26:00.000+03:00

Ce m-a facut sa cred ca omul asta e pescar?

Fotografia e facuta pe Lacul Morii. In Bucuresti, deci... Nu cred ca poate exista cineva in orasul asta care sa traiasca din pescuit. Ca ocupatie de baza. Exista si posibilitatea de a ma insela insa nu cred ca exista pescari veritabili in Bucuresti. Poate doar cativa amatori... De Duminica, nu stiu. Si totusi, eu l-am facut pescar...

Alta intrebare... Daca omul asta a iesit la pensie si isi petrece o parte din timp pescuind iar cealalta jucand sah, sa zicem, in parcul Crangasi? Si totusi, nu l-am facut sahist! I-am zis pescar...

Ce m-a facut sa trag concluzia asta? Ce m-a facut sa-l incadrez in categoria asta? Asta il defineste ca om? Pana la urma e doar o umbra. Un contur intr-o lumina destul de palida... O amagire, poate... Si atunci, de ce l-am facut pescar?

In varf II

2006-09-11T19:28:00.000+03:00

Si a doua, Mihai...

De ciuda...

2006-09-11T19:22:00.000+03:00

Ce naiba se intampla cu voi? Innebunesc cand ma uit la fiecare persoana pe care o iubesc si realizez ca aceasta nu isi mai doreste nimic. Nu mai e animata de nici o pasiune. Nu o mai mana nici un interes. Nu mai cauta nimic. Pur si simplu, nu ii mai pasa.

Deveniti mecanisme cu fiecare zi ce trece. Va scufundati in banalitate si o faceti de parca asta ar fi singura cale. Cea mai buna dovada e ca nu aveti nici un raspuns la intrebarea: “Ce vrei de la viata?” Poate doar unii dintre voi gasesc curajul sa spuna: “Nu stiu!” Dar e mult prea putin...

Veti ajunge in viitorul apropiat, intr-un anumit moment din timp in care fiecare cuvant spus de voi va fi doar un ecou epuizat al vorbelor pe care le rostiti acum, iar ascultatorii vostri fideli se vor fi plictisit de mult de ideile pe care le tot repetati si vor fi cautat un alt orator ceva mai interesant. Simtiti, nu, inca din vremea asta cum incepe regresul catre un sir de idei putine si fixe care nu va vor ajuta in competitia cu cei care invata si isi doresc?

Daca ati fi de acord, m-as oferi eu sa pun o dorinta pentru fiecare dintre voi... Doar pentru cei pe care ii cunosc suficient de bine. Pentru cei din familie, pentru cei care imi sunt prieteni, pentru cunoscuti. Dar e imposibil. Dorinta functioneaza numai daca e a voastra...

In varf

2006-09-11T18:29:00.000+03:00

Azi voi pune doua fotografii care, desi facute mai demult, ma duc si acum cu gandul la o anumita libertate...

Prima, Cristina...

Resemnare

2006-09-09T15:32:00.000+03:00

“Pe cine astepti, tataie?”
“Pe nimeni, numa’ moartea aia sa vina odata!”

Comment frustration

2006-09-09T15:18:00.000+03:00

Am incercat sa comentez un post de pe un blog dar nu mi-a mers. Putin iesit din context il prezint ma jos...

"Cand ajungem intr-un punct spunem ca am reusit numai datorita vointei noastre. Fals, lumea ne impinge de la spate...

Ne invata sa ne bucuram si sa ne dorim lucuri artificiale, ne invata sa construim situatii care nu ne implinesc, ne forteaza sa fim fericiti numai cand ne dovedim utilitatea fata de societate. Chiar daca incercam sa o facem in felul nostru, tot conformism se cheama...

Nu mi-am dorit niciodata sa am birou. Mi-ar fi placut sa nu fi cunoscut niciodata ce inseamna munca si sa ma limitez la joc, sa nu fi invatat dependenta de cana obligatorie de cafea, sa nu fi cunoscut niciodata peretii acestei lumi. Acum mi-e prea greu sa-i escaladez. Inainte eram atat de inocent ca nici nu-i vedeam.

Ma bucur la salariu sau la profit, o data pe luna, ma distrez automat la iesirile in oras convenite de comun acord cu ceilalti prizonieri, ceasul a ajuns sa ma poarte el la mana, spatiul sa ma calce in picioare...

Si, ce este cel mai rau, am uitat definitiv cum e sa zbori. Nici nu mai sunt sigur daca am stiut vreodata..."

Diversitate

2006-09-08T20:36:00.000+03:00

Nu’s ce naiba, da’ sunt obsedat de libelule! Ar fi a treia fotografie de genul asta pe care o postez pe blog. Dar nici nu va imaginati cate am...

IV. 2 B, X NOT 2 B: Answers !?

2006-09-08T20:18:00.000+03:00

Stiu ca ma pregateam sa vorbesc despre scopul omului in viata si despre cel al lumii in care exista... Voi face insa o paranteza...

Am pus o intrebare pe Yahoo! Answers... Nu ma asteptam sa aflu adevarul. Doream doar sa vad ce cred oamenii despre acest lucru... Eram sigur ca au pareri, si cateva dintre parerile lor chiar m-au pus pe ganduri sau... m-au distrat.

Intrebarea mea: Lumea asta este reala? Sau e doar o iluzie?

Mason_cr: Iluzia acestei lumi e reala, si ceea ce este real e numai o iluzie a propriilor noastre ganduri. (What???)
Angelito_g: Daca tu esti real, atunci si lumea e reala. Daca tu crezi ca e o iluzie, acum visezi. (Deci, ce fac pana la urma? Hotaraste-te! Existenta lumii chiar nu depinde de mine. )
Enochiansorcerer: Conteaza? Pana la urma tot te duci la munca... (Nu gandim in planul care trebuie dar ma declar amuzat!)
Candee: Huh? !!!!! (Sa repet?)
Tony_s1944: Daca lumea asta e o iluzie, atunci la fel este si substanta intrebarii tale. Si daca as incerca sa te scot din ceata, n-as face decat sa intarzii la munca si as putea fi concediat pentru a ma trezi in THE REAL WORLD. La revedere, pentru ca nu-mi pot pierde salariul care sigur ti-ar parea o iluzie daca ai vedea cat e de mare... (Ha, ha! You, funny guy!)
Tony_s1944 (tot glumetul de mai sus): Marea iluzie din Rusia Sovietica – Muncitorii se faceau ca muncesc iar statul se facea ca ii plateste. (Vechi bancul! Da’ bun!)

Si cel mai bun raspuns, dupa mine...

Eitemad_eitemad: Renunta la cele cinci simturi ale tale si vei descoperi adevarul acestei lumi.

Simply yellow

2006-09-08T19:34:00.000+03:00

Nu reusesc sa epuizez subiectele astea atat de banale... Floarea Soarelui, polenizare... Dar, pe de alta parte, ma gandesc... Ce s-ar intampla daca as face-o?

Sau, altfel, e mai bine sa incerci sa te alienezi intr-un spatiu matematic sau sa pastrezi si concluzia imediata, obtinuta doar prin perceptie?

Sau, care este cea mai buna cale prin care poti ajunge la esenta? Gandind complex sau cat mai simplu?

Prin

2006-09-07T23:59:00.000+03:00

Poate ma gasiti tembel, dar fotografia asta are numai doua componente pentru mine: lumina si culoarea. Subiectul nu exista!

III. 2 B, X NOT 2 B: Not a question any more...

2006-09-07T23:53:00.000+03:00

Nu avem dovezi ca lumea e reala. Sau ca nu e...

Bineinteles ca reactia ta la ce am spus pana acum este: “Io exist! Pentru ca ma simt!” Altii, care stiu ca Descartes nu inseamna “Dezbraca-te!” in spaniola, pot veni cu un raspuns mult mai elevat: “Cogito, ergo sum!” Si n-as putea sa-i contrazic... Sunt afirmatii cat se poate de juste dar, in acelasi timp, nascute din acelasi singur sistem de referinta la care avem acces...

In alta ordine de idei, nu vi se pare cam arogant din partea omului sa enunte sus si tare ca el exista? Nu credeti ca prin aceasta afirmatie omul se transforma in propriul sau creator? “EU am hotarat ca EU exist!” Incercam doar o delimitare...

Din nou... Nu spun ca omul exista. Nu spun nici ca esenta lui e nula. Prefer sa spun: Nu stiu! N-am dovezi clare in ceea ce priveste existenta lui! Tot ce fac e sa avansez ipoteze, sa pun intrebari, sa caut raspunsuri...

Teoretic, pentru ca in planul asta negociem acum, sa spunem ca lumea e reala. Avem nevoie de asta pentru a ne continua demonstratia... Daca n-ar fi, demonstratia nu si-ar mai avea rostul. N’asa?

Trecem la a doua faza a problemei. Existenta presupune un scop. Nimic nu este creat fara a avea un scop. Un rost. O menire.

O piatra are un scop. Un gandac are un scop. Doar pentru ca tu nu-l intelegi, nu inseamna ca n-are. Doar pentru ca piatra “nu gandeste” in maniera ta, nu inseamna ca-i esti superior. Numai Cel care a creat-o i-a imprimat menire iar tu, ca simplu colocatar al acestei lumi, n-ai voie sa o judeci.

Te-ai intrebat vreodata ca poate piatra, in simplitatea ei, si-a atins deja scopul? Iar tu inca mai cauti prin bezna? Eu, ma tot intreb!

Toate lucrurile au un scop. Si omul are unul...

Ramane sa vedem care e acesta...

La unison

2006-09-07T23:24:00.000+03:00

Sigur exista o ora fixa in lumea porumbeilor la care ei, inocenti cum ii stim, aleg sa se departeze pentru cateva momente de realitatea asta gri in care isi desfac aripile, pentru a medita in tacere la scopul propriei lor existente...

“Asta ce vrea sa insemne? Adica ma faci porumbel?”

II. 2 B, X NOT 2 B: It’s really real?

2006-09-06T17:51:00.000+03:00

Cum demonstram teoretic existenta lucrurilor? Pai, avem nevoie de cel putin doua adevaruri pentru a o confirma. Daca exista doar unul, atunci acel lucru poate fi o simpla anomalie. O impresie falsa. O reprezentare mincinoasa realizata pe baza unor simturi care ne-au inselat o singura data. Daca povestea se repeta, s-a putea sa nu fie chiar asa... Daca mai multi oameni receptioneaza acelasi fenomen, sansele ca el sa fie real sunt din ce in ce mai mari...

Acum ducem discutia la o alta scara... Mai larga... Existenta universului, a omului, a tot ceea ne inconjoara si, totodata, a ceea ce gasim inauntrul nostru. Pentru ca nu ne raportam numai la limitele universului ci ne indreptam atentia si spre interior... La nivel micro. De ce? Pentru ca nu stim, deocamdata, decat in teorie pana unde poate fi divizat un atom... Si cand vorbim de limite, fie ca e vorba despre marginea spatiului cosmic, fie ca discutam despre unitatea care sta la baza vietii, avem de parcurs un drum extrem de lung pana la imposibil...

Eu nu cred in existenta lumii... Sunt insa fortat sa o iau de-a gata... Sa ma conformez la ea.

De ce nu cred? Pentru ca nu am primit, pana acum, nici o dovada clara ca ar exista.

Am purtat discutia asta in numeroase randuri cu diverse persoane... Sa luam un exemplu simplu, nu stiu cat de fericit... Existenta soarelui. Lumea ma intreaba: Il vezi? Simti caldura lui? Simti efectele lui? Iar eu raspund: Nu stiu! Simturile mele ma pot insela. Nimeni nu-mi confirma ca ele sunt reale. Nu stiu cat de mult ma pot bizui pe ele pentru ca fac parte din acelasi sistem de referinta cu soarele... Degeaba soarele e verde daca ochii mei il vad galben. Ati prins ideea?

Sau, daca sunt orb din nastere si n-am vazut niciodata soarele? Si daca m-am nascut si am trait intr-o pestera unde n-am cunoscut niciodata caldura lui? Poti sa ma convingi, atunci, tu ca exista soare?

Revenind la ideea de la inceput... Cunoscand numai un singur sistem de referinta, in speta - cel in care ne desfasuram asa zisa existenta, nu putem fi decat subiectivi in ceea ce-l priveste... O judecata obiectiva poate fi atinsa numai in cazul in care ne putem raporta la mai multe sisteme de referinta. Numai cand dovezile vin din mai multe sensuri si reusim sa triangulam prin ele, de exemplu – soarele, atunci vom fi in stare sa-i recunostem existenta...

Tinerete fara batranete

2006-09-06T16:30:00.000+03:00

Unii se simt batrani si in jurul varstei de 30 de ani. Altii chiar mai devreme...

Eu m-am simtit tanar cand aveam 10 ani. La 20 ma simteam la fel. Sper ca si la 50 de ani voi avea aceleasi ganduri...

Pentru ca, vedeti voi, in clipa in care renunti de buna voie la tinerete, viata incepe sa-ti dea drumul... Iar tineretea... Eiii, tineretea nu tine numai de textura pielii...

Pedaland...

2006-09-06T01:24:00.000+03:00

Imi place la nebunie sa ma plimb cu bicicleta... Si, anul asta, cam de cand a venit caldura, pot spune cu mana pe inima ca m-am tot plimbat...

Bicicleta pe care o posed e primita de ziua mea de la propriul meu frate si de la prietena lui care s-au gandit sa-mi faca, poate, cel mai frumos cadou de anul asta. Zic “poate” pentru ca in 2006 mai astept si Craciunul... :P

In ultima vreme ma plimb numai noaptea, undeva dupa ora zece – unsprezece... Evit aglomeratia de pe strazi si pe aceea din parc... Pana acum de curand ma plimbam mai pe lumina dar, pentru ca plecam sa ma relaxez si ma intorceam mai nervos ca la plecare, am renuntat...

Parcul era plin de caini care preferau sa alerge numai in fata bicicletei, de femei cu carucioare impinse alene si fara nici un fel de respect pentru trafic, de pustani care mergeau in grup atarnati unul de celalalt, blocand astfel toata aleea...

Uf! Cand nu mai rezistam si simteam ca imi tresare ceva deasupra ochiului drept, incercam sa le explic scrasnind printre dinti ca si biciclistii au drepturile lor si ca s-a inventat si mersul in sir indian... de catre indieni, of course! Pe de alta parte, recunosc: cu cainii era mai greu... La ei trebuia sa latru!

Acum e liniste... Noaptea, tot parcul Tineretului imi sta la picioare! Sau la pedale, ma rog...

Vine timpul rece insa... Ma pregatesc sa-i gasesc bicicletei un loc permanent de odihna... (Vreau si eu un suport d’ala care se monteaza pe perete!) O, ce-o sa-mi mai lipseasca obiceiul asta la iarna...

Dar, totusi, pana atunci mai dau putin la pedale...

I. 2 B, X NOT 2 B: That is (only) the (first) question

2006-09-04T20:14:00.000+03:00

Am sa incep o serie de posturi cu o tema ceva mai abstracta. Am purtat o serie de discutii care, daca n-au reusit sa ma lumineze, au reusit cel putin sa-mi exerseze putin intelectul in anumite planuri. M-am gandit foarte mult si parca incep sa intrevad un rezultat la problema care ma tot framanta. Pe de alta parte, sper foarte mult sa nu o iau razna...

As putea spune ca am avut o revelatie dar m-as pozitiona cam departe de intelesul acestui cuvant. Pot spune ca demersul meu ia forma unei deductii logice dar, din pacate, inca n-am ajuns la nici un rezultat matematic. Tot incerc sa-mi pun gandurile in ordine insa aria puzzle-ului este foarte intinsa si drumul e abia la inceput.

Mi-am dat seama ca daca incerci sa gandesti simplu si te duci direct la esenta si concluziile le poti trage mai usor si pasii sunt mai rapizi. Sunt insa trist pentru ca nu vad nici o siguranta nici in ipoteza problemei si nici in concluzia ei, oricare ar putea fi aceasta.

Pe scurt... Ma bantuie o idee fixa rau si asta nu de ieri, de azi... Se poate sa fi zacut in mine dintotdeauna sau, cel putin, de la descoperirea constiintei de sine. O tot repet de un timp si parca, de fiecare data cand o fac, capata mai mult contur.

Pentru blog voi folosi mai putine cuvinte pentru ca sper ca cineva sa citeasca si posturile acestea si nu as vrea sa-l descurajez de la inceput cu aberatiile mele prezentate la scara larga.

Problema are doua puncte care ar trebui demonstrate in urmatoarea ordine:

Problema existentei: Lumea asta care se desfasoara in jurul nostru e reala? Sau doar o simpla amagire? Omul e centrul universului? Sau e o numai inchipuire efemera?

Problema scopului: Daca lumea noastra exista si realitatea pe care o percepem e valida, care este scopul lor? Care este scopul general al speciei umane? Ce produs finit va avea procesul?

Pe maine!

Pastel simplu

2006-09-04T14:19:00.000+03:00

Uite, prind si eu un apus de nota 10 dar n-am peisaj... E corect asa ceva?

Ce m-a enervat azi...

2006-09-04T14:09:00.000+03:00

Mergand astazi pe strada, la un moment dat, sunt intrerupt brutal din gandurile mele pasnice de un cor de tipete isterice... O mama isi bate copilul. Copilul n-are mai mult de 5 ani...

Sub ploaia de palme, baiatul intra intr-un blocaj psihic si nu mai reactioneaza decat prin urlete. Mama, fara sa inteleaga, il loveste in continuare fortandu-l sa-si ridice mingea de jos.

Lumea se uita ca la urs. Unii il compatimesc pe micut. Altii aproba purtarea mamei. O baba comenteaza: “Asta e educatie... Unde da mama, creste! Nu sa ajunga cine stie ce vagabond!”

Eu nu ma decid cui sa-i trag un sut in fund! Babei care simte nevoia sa-si dea cu parerea sau mamei care, in loc sa ia copilul in brate pentru al linisti, prefera sa continue circul...

Cum poti bate cu atata sete un copil? Cum poti da, indiferent de motiv, intr-un copil ?

Nu e si asta tot un mod de violenta domestica? Si cum poate lupta copilul ala impotriva tiraniei parintelui? Unde gaseste aparare?

E o faza pe care toti o intalnim pe strada... Parinti care uita de lumea din jur si isi bat copiii cu placere sub scuza educatiei... Foarte trist!

Flacari II

2006-09-02T18:44:00.000+03:00

Cum o fi sa te plimbi pe soare? Atata lumina...

Pentru fotografi

2006-09-02T17:13:00.000+03:00

Prima data am descoperit Pixelpost. Mi-a placut la nebunie simplitatea si eleganta site-urilor foto create cu el. Apoi am descoperit Coppermin e. Aproape la fel de misto. Iata in continuare cateva exemple de photobloguri facute cu Pixelpost, alese aproape la intamplare...

http://photos.radbrad.com/

http://www.barmotez.com/

http://www.lbimaging.us/

Cred ca eu, insa, n-am avut noroc cu niciunul. Intocmai ca intr-o dragoste interzisa...

Am gasit hosting care intrunea toate conditiile pentru rularea Pixelpost. Am ridicat totul pe server cu un client FTP. Am instalat programul. Am executat programul. N-a trait insa prea mult... ERROR! ERROR!

Am inceput sa comunic cu Joey Spurling care face parte din echipa care a creat si a dezvoltat Pixelpost. Mi-a vegheat fiecare pas la fel cum o mama face cu un copil mic. Am invatat destule lucruri de la el... Dar tot n-am reusit sa fac site-ul sa mearga. I-am dat lui username-ul si parola dar nici el, care le stia pe toate, n-a reusit sa-l puna pe roate. Nu doresc sa le fac reclama negativa celor cu hostingul dar, credeti-ma, mi-au mancat vreo doua saptamani din viata...

Acum insa, am descoperit altceva... Carbonmade. Nu e chiar acelasi lucru dar, datorita lui, mi-am atins scopul... phot-o-mania. Si e atat de simplu...

Probabil, daca as avea mai multe fotografii care ar merita incluse in galerie, as deveni nervos... Varianta gratuita nu-ti permite decat 35 de fotografii in portofoliu. Dar, asa... Nu prea ma deranjeaza.

Ma gandesc sa platesc... (12 dolari pe luna? Ce, ai innebunit? Mai bine iti cumperi domeniu & stuff!) Nu stiu... Vedem...

P.S. Nu’s ce-am avut de am scris postul asta dar, va rog sa ma credeti, este rezultatul unor frustrari acumulate! Sau pretext pentru a ma lauda cu phot-o-mania...

La baza vietii

2006-08-31T22:26:00.000+03:00

Ce sta oare la baza vietii? Carbonul? Oxigenul? Hidrogenul?

Eu cred ca Divinitatea.

Optimizare

2006-08-31T22:18:00.000+03:00

Ok! M-am hotarat sa-mi optimizez modul de viata! Sa umblu pe ici pe colo pentru al face cat mai... traibil. O fi posibil asa ceva?

Cu ce incepem? Cu somnul, fireste! In timpul saptamanii 6 ore pe noapte imi vor fi suficiente iar in weekend 8. Imi rezerv insa dreptul de a-mi alege o noapte pe luna in care sa dorm pana nu mai pot.

Doi – mancarea. O masa pe zi in zilele pare si doua mese in cele impare. Am realizat eu in ultimul timp ca, de obicei, nu mananc de foame. Lucrul asta trebuie sa se schimbe!

In al treilea rand... Cat mai mult sport! Obligatoriu, pe seara, o ora cu bicicleta. Ca alternativa – baschet, fotbal, tenis de orice fel, biliard. Biliard? Hmm! Implica tigari si bautura... Taiem de pe lista!

Patru... Capitol mare – munca. Pentru asta nu pot gasi decat un singur cuvant – eficienta. Cat mai putin efort pentru cat mai multi bani... Si glorie.

La sfarsit... Pasiunile: fotografie, muzica, literatura. Ce-mi mai ramane din timp. Sau din spirit.

Pai, sa incercam!

Pom cu vrabii

2006-08-31T15:11:00.000+03:00

Ce pom o mai fi si asta? Ce fructe sunt alea? Nu sunt eu sigur daca sunt coapte dar ce ma impiedica sa incerc una? Imi cam lasa gura apa...

Ha! La naiba! Fructele astea zboara...

Stop-cadru

2006-08-30T22:22:00.000+03:00

Un stop-cadru dintr-un film... Clasic! Nu spun cine joaca in rolul principal...

Da, dom’le... iar ati ghicit! E Bulutza! Mare artista!

Porecle

2006-08-30T22:20:00.000+03:00

Toti avem porecle. Chiar si cei care zic ca n-au...

Ma tot gandesc la un vecin care, de vreo 15-16 ani incoace, de cand m-am mutat eu in bloc, este numit de toti ceilalti Bursucul... fara ca el sa stie. Cum vine asta? Ai o porecla de atata timp iar tu habar-n-ai?

Sau, mai este cate unul care s-a obisnuit atat de mult cu porecla lui incat, in clipa de fata, ajunge sa i se para aiurea cand isi aude propriul nume. Ma gandesc la un prieten, din liceu, caruia ii spuneam Sobo...

E mai naspa cand numele tau de familie e ciudat. Ce spuneti de Boubatran? Care, saracul, era nevoit sa indure interogari de genul: “Ce mai faci batrane bou?” Sau altul, Onanie, care de multe ori era numit de ceilalti “L@8@ trista”. Cum naiba s-au nascut oare numele astea?

Uitand de exemple, as concluziona... Unora dintre noi le place sa poarte porecle. Altora le place sa porecleasca. Avem nevoie de alt nume in afara de cel pe care il primim la nastere? Se poate! Atata timp cat facem parte dintr-un grup, suntem obligati sa-i acceptam capriciile.

Pana la urma, porecla este si o dovada de apropiere. Un nume de alint. Insa, la fel de bine poate fi si o insulta. Ceva legat de defectele tale...

A, era sa uit... Mie mi se spune...

Flacari

2006-08-30T19:09:00.000+03:00

Am simtit eu ca azi ati cam avea nevoie de putina culoare. N’asa?

Zburatoare

2006-08-24T23:59:00.000+03:00

Si un alt simbol, adjudecat de... VODAFONE! Aplauze!

Dr. Jekyll and Mr. Hyde

2006-08-24T23:52:00.000+03:00

Ajutor! Ma transform! Aaarrrrghh! Uga Chaka, Uga Chaka, Uga Uga Uga Chaka...

Pentru cei care ma cunosc... Sau nu... M-am uitat la meci. Nu spun la care... Nu vreau sa trezesc simpatii sau antipatii... Cata pasiune dezlantuita... Si cum m-am transformat cand am dat de televizor... Aaaaaaaaaaaaa... Baga-mi-as & stuff! Ce-i ala bun simt?

Bine ca s-au calificat toate trei, ca altfel m-ar fi dat de gol bucuria mea... Traiasca!

Atat am avut de zis! Si-acum ma intorc in copac...

Conotatii

2006-08-24T22:42:00.000+03:00

Un gard de sarma ghimpata, in plan indepartat, simbol al distantei dintre oameni...

O floare violet, in plan apropiat, pretext al apropierii dintre ei...

Bunica

2006-08-23T18:00:00.000+03:00

Am lasat-o si acum singura... intre aceleasi dealuri de unde nu prea vezi campia, intre aceiasi oameni prea departe unul de celalalt, in aceeasi zona in care iarna incepe mult prea devreme...

N-am eu puterea s-o aduc mai aproape... Nici ea puterea sa se desparta de locurile alea...

Poker Nights

2006-08-23T17:48:00.000+03:00

O pasiune mistuitoare s-a nascut de curand in mine iar numele ei e Texas Hold’em Poker. N-am prieten care sa nu fi cazut prada acestui joc, atat de simplu si totusi atat de complex. Si-i urmaresc, credeti-ma, din umbra... La inceput nesiguri, apoi subjugati si, in sfarsit, pregatiti sa riste totul pe o singura carte. Oh, e fenomenal sa fii martor la nasterea unui jucator de poker, sa observi cu uimire primii lui pasi tremuratori, primele sale castiguri si sa sarbatoresti impreuna cu ceilalti, inevitabila sa prabusire in gol...

Apoi, pentru cel care iese de la masa, urmeaza umilinta... Trebuie sa se duca dupa bere, s-o toarne celorlalti in pahare, sa faca gratarul, sa parcheze masinile si, daca ii ajunge timpul, sa faca si vreo doua castele de nisip... Saracu’ fraier!

Am ajuns asa de disperat de jocul asta ca am inceput sa-l compar cu viata... Atat de real, va spun! Poti castiga prin bluf sau poti pierde mizand indreptatit de cartile pe care le posezi. Poti pierde totul pe o mana care pare castigatoare sau, la o adica, poti castiga aiurea doar pentru ca nimicul tau este mai mare... Nu ai nici cea mai mica siguranta la finele jocului.

Si viata-i tot undeva pe acolo! N’asa?

Tribut lui Edward Hopper

2006-08-23T15:05:00.000+03:00

S-ar putea ca marii critici de arta ai lumii sa ma contrazica. S-ar putea, la fel de bine, sa ma ignore...

Daca el ar mai fi pictat si acum, probabil ca unul dintre tablourile lui ar fi aratat asa... Desi, tehnic vorbind, asta este numai o fotografie de-a mea tavalita oleaca prin Paint Shop Pro, o aduc ca ofranda acestui mare pictor american, fara a uita insa multumirile adresate Bulutzei care mi-a servit ca model...

Bibilica

2006-08-22T23:31:00.000+03:00

O femeie de la tara... Nascuta fara degete... Preferata popilor si a bunicii mele pe care o mai ajuta, din cand in cand, la scarmanat lana. Mica de statura. Grasa. Vesela. Si, nu in ultimul rand, vorbareata fara sens...

Cand eram mic si ma jucam la masina de cusut, toti ma speriau cu urmatorul text: “Vezi pe unde iti bagi degetele, sa nu ajungi ca Bibilica!” Cand ma jucam cu foarfeca sau cu un cutit, aceeasi amenintare... Cand imi rodeam unghiile, la fel... De parca fiecare lucru rau pe care il poti face cu degetele, il facuse mai inainte Bibilica... Si, din cauza asta, ajunsese asa...

Iar acum, de cate ori imi intrebuintez degetele pentru a face ceva mai mult sau mai putin periculos, imi rasuna in minte acelasi nume... Bibilica. Si ma gandesc cat este de adevarat urmatorul fapt: lumea te retine mai mult dupa defectele pe care le ai decat dupa calitatile tale... Aiurea rau!

Generatia plictisita

2006-08-22T22:48:00.000+03:00

Da, noi suntem aia. Iar eu sunt specimen de frunte...

Daca azi ar cadea o bomba in centrul Bucurestiului, probabil ca as afla dupa vreo doua zile... Iar atunci as face eforturi disperate sa par interesat de asta...

Uite, de exemplu, aseara... Am plecat hotarat sa joc fotbal cu niste prieteni. Se mai racorise putin dupa ultimele cateva zile de foc si simteam nevoia disperata de a ma dezmorti. Bine, recunosc, nu era ca si cand as fi facut cine stie ce isprava fantastica, act de vitejie sau descoperire geniala. Era o simpla incercare de a evada din monotonia asta sufocanta a verii bucurestene.

Si cat de multi au venit la convocare... n-am fi putut incinge nici macar un joc de kems (sau chems, naiba stie cum se scrie!). Asa ca am mers undeva sa bem... Cata inutilitate.

Plecasem din casa pentru a trece prin chinuri fizice si, iata-ma, acum, in acelasi scaun comod de la aceeasi terasa familiara din acelasi cartier arhicunoscut al aceluiasi Bucuresti imputit. Si, de la 10 la 2, acolo am zacut...

Discutii fara sens, alcool, un pachet de tigari... Nimic interesant.

Si atunci, ma intreb, cum naiba am ajuns aici? Chiar nu mai gasim ceva interesant de facut? Nu mai construim nimic? Nu mai inventam nimic? Ne multumim sa repetam inconstient aceleasi lucruri vechi care ne transforma, cu timpul, in niste mecanisme cu precizie de ceasornic dar care, la fiecare 24 de ore, trec prin acelasi punct?

As mai continua cu trancaneala o vreme dar ceva important ma asteapta... Ma duc la bere!

Portret

2006-08-22T01:24:00.000+03:00

Lelea Maria. 90 de ani. Pofta de viata. Impacare cu moartea. Zambet tot timpul. Vointa de a trai. Curat sufleteste. Numai familie. Biserica. Dragoste. Zambet din nou. Viu tot timpul. Zambet din nou. Viata. Spirit. Munca. Lupta. Zambet... din nou...

Determinare

2006-08-04T01:18:00.000+03:00

Exista oameni care merg tot timpul inainte. Indiferent de drum...

Fifi spune...

2006-08-04T00:46:00.000+03:00

“Fifico, tu ai purici?”

“Miau!”

“Si, nu vrei cativa?”

Pe-o coama de deal...

2006-08-03T03:36:00.000+03:00

...pascand domol, impasibile la ploaia de vara... Vaci, ce naiba sa le faci?

De-ar fi sa vii...

2006-08-03T03:33:00.000+03:00

Eram la inceputul clasei a treia cand, intr-o zi de noiembrie, o vorba circula prin scoala... Murise cineva...

Cantareata Mihaela Runceanu fusese gasita moarta in garsoniera ei din Mihai Bravu. Si, de parca o moarte nu i-ar fi fost de ajuns, dupa ce fusese strangulata, criminalul ii mai daduse si foc...

Legendele au aparut in multe forme... Deasupra lor, insa, am constientizat o realitate pe care n-o mai intalnisem. O realitate cruda in care moartea este probabil cel mai sigur lucru...

Cred ca, pentru mine, asta a fost momentul cand am inceput sa intrezaresc ce va urma... Cand am inceput sa inteleg teama de moarte... Cand am devenit om in baza unor limite. Inceput si sfarsit...

Moartea Mihaelei Runceanu, desi situata departe de universul ala inconstient in care ma desfasuram eu, mi-a lasat o impresie mult prea puternica.

Acum ascult in Winamp glasul ei perfect si ma intreb ce-ar fi fost daca nu s-ar fi grabit atat sa ajunga la cer...

In iarna aia din ’89 multi au urmat calea pe care ea plecase. Si cu ce rost?

De ce naiba suntem sortiti sa evoluam numai prin moarte? De ce ii pretuim cu adevarat numai pe cei morti?

Fifi se alinta...

2006-08-03T02:47:00.000+03:00

“Miau!”

“Fifico, te rog frumos, astazi mangai pe altcineva...”

La pascut

2006-08-02T00:52:00.000+03:00

Liniste... Doar vantul...

Viata ca un joc pe calculator

2006-08-02T00:44:00.000+03:00

Noi, oamenii, suntem individualitati energetice. Ca in vechiul Mortal Kombat, daca va mai aduceti aminte... Fiecare dintre noi are o banda colorata deasupra capului care poate simboliza foarte bine viata, emotiile, visele sau orice altceva care ne poate defini ca fiinte umane.

Prin interactiune cu ceilalti nu facem decat sa acumulam sau sa pierdem aceasta energie. Linia e plina sau, dupa caz, trece de la verde la rosu pana cand un “DANGER!” ajunge sa te loveasca permanent in creier. Si atunci... PUNCT!

Deunazi, incercam sa-i explic unei prietene ca pana si o femeie usoara poate avea linia plina. Chiar daca ia numai cate putina dragoste de la fiecare persoana pentru care presteaza, tot va ajunge, intr-un moment dat, la un total...

“Da, bine, sa nu-mi vorbesti mie de dragostea unei curve!”

“Draguto, sunt multi care nu-si pot imagina ca, undeva in jurul varstei de 16-17 ani, poti iubi o femeie si pentru o singura noapte...”

Ce mai spune Fifica...

2006-08-02T00:16:00.000+03:00

“Fifico, tu crezi in oameni?”

“Miau!”

“Da, e si asta un punct de vedere...”

Apus tarziu

2006-08-01T03:19:00.000+03:00

Stiu ca nu sunt culorile pe care esti obisnuit sa le gasesti intr-un apus dar, cateodata, mai importante in lumina soarelui care se stinge, sunt siluetele care isi pierd conturul...

Insemnare de saptamana trecuta

2006-08-01T03:16:00.000+03:00

Astazi am descoperit o noua specie...

O mai zarisem cu coada ochiului in trecut, pe alocuri, dar mereu am crezut ca e vorba numai de un spectru intunecat nascut din dorinta mizeriei care ne anima pe noi, oamenii.

Acum am dovada... I-am vazut!

In autocarul care ne ducea de la Brasov la Bran, priveam pierdut la colectia de abtibilduri ale soferului unde, langa o iconita cu Sfantul Luca, stateau, decupati dintr-o revista ieftina, sanii unei vedete de la pagina 5. Langa, doua abtibilduri colorate certificau faptul urmator: “Kiabi c’est bon pour le moral!” Nu stiu ce-i ala, dar sigur nu era pic de “Kiabi” in autobuzul ala... Moralul meu era la pamant.

Atunci le-am auzit cel mai clar strigatele infioratoare si am reusit sa-i privesc, asa cum sunt, pentru prima oara in viata mea... M-au umplut de scarba!

O specie care umbla, de obicei, in grupuri de 5 – 10 masculi, care scot sunete dezarticulate si isi manifesta trairile prin miscari bruste si necoordonate, care se musca intre ei iar apoi incep sa rada, care, fara sa constientizeze, sunt la un pas de moarte accidentala in fiecare clipa a vietii lor... Tremuram din tot corpul!

Unii dintre ei invatasera sa foloseasca obiecte, ca dovada precara a inteligentei lor incipiente, purtand in maini lame lungi destinate unui scop practic, dar folosite, mai ales, in luptele dintre ei...

Ma gandeam la femele care probabil zac ascunse de caldura soarelui prin cine stie ce vizuini sapate in pamant, asteptand ca masculii sa vina acasa cu prada. Daca pot obtine, pe langa asta, si o tavaleala sau, la alegere, o mama de bataie, atunci ziua poate lua sfarsit...

Daca as fi vanator, probabil ca unul dintre ei mi-ar odihni pe perete pe post de trofeu... Dar nu sunt. Mi-e de ajuns sa-i urmaresc cu groaza, gandindu-ma la sutele de progenituri ale lor care vin din urma, si sa-i analizez in amanunt, planuind o schema a extinctiei lor totale.

Probabil nu sunt primul care ii descopera dar, daca ar fi dupa mine, cred ca i-as numi... SUBOAMENI.

D'ale Fificăi...

2006-08-01T02:39:00.000+03:00

“Fifico, place in sectorul 4?”

“Miau!”

“Da’ tu ai aceeasi vorba pentru orice?”

“Miau!”

Paradis... Deplin

2006-07-31T02:51:00.000+03:00

De aici m-am intors...

Si mi-am facut si o a doua parere, situata la diferenta de 6 luni, in timp...

Numiti-ma naiv daca tot folosesc, pe nedrept, cuvantul... paradis!

Crez de blogăr

2006-07-31T02:38:00.000+03:00

Da, e vremea blogurilor. E cat se poate de trendy sa ai unul...

Numai ca (si aici ma incrunt), niciodata nu citesti un blog. Mai repede, il rasfoiesti...

Nu te intereseaza efectiv ce scrie omul ala si, in majoritatea cazurilor, esti chiar indreptatit s-o faci pentru ca, de obicei, gasesti doar superficialitate...

Intr-un fel, astepti o sclipire, dar n-ai nici rabdare si nici prea mare interes sa o cauti in mintea unui necunoscut.

Pe de alta parte, esti nespus de incantat cand observi un nou comentariu pe propriul tau blog pentru ca, daca esti cu adevarat norocos, din acesta se poate naste o adevarata polemica in care poti da cate dovezi de inteligenta vrei... Deh, e blogul tau!

Cine intelege blogareala asta ca pe un fenomen, e pierdut. Dupa mine este o chestie cat se poate de individuala chiar daca la ea pot participa mai multe persoane. Nu exista o comunitate a blogarilor. Intradevar, ei interactioneaza dar o fac la nivel personal iar atunci cand ii aduni intr-un grup, nu faci decat sa le distrugi acest caracter unic care defineste insusi notiunea de blog.

Cine o intelege ca pe un mod de informare, uita pentru ce au fost create site-urile agentiilor de presa.

Cine o intelege ca pe o modalitate de promovare a unor aberatii, a luat-o pe un drum gresit. De ce trebuie sa-ti faci un blog pe care sa treci felurile de mancare consumate peste zi, numarul de picioare pe care il are scaunul de la biroul tau sau numai pentru a avea o dovada clara ca, apasand tastele in Word, apar litere pe monitor...

Cine intelege acest lucru ca pe o alta forma de a creea ceva, s-ar putea sa mai aiba o sansa...

Asa ca, in loc sa urez blogosferei “Sa traiasca!”, i-as ura “Sa invie!”.

Meet Fifi

2006-07-31T02:36:00.000+03:00

Ea e Fifi... Sau Fifica, cum ii spun profanii...

Eu mi-am dorit-o, si... am primit-o.

Nu stiu de ce naiba ii spun tot timpul ca e geniala... Pentru ca tot ce face e sa se alinte... Probabil e singurul cuvant care imi vine in minte cand o vad...

Azi noapte, pe la 2, cand am intrat in casa, a venit in fuga sa vada cine e... Am mangaiat-o si a inceput sa se intinda...

“Si tu ai nevoie de putina dragoste, Fifico?”

Un alt gen de spamm

2006-07-22T19:44:00.000+03:00

Cum mintea mea nu prea stie sa fie cuminte, acum vreo doua nopti, stand la fereastra si privind orasul, atat cat se poate vedea el de la etajul 4 al unui bloc din Tineretului, mi-a venit o idee...

La inceput era destul de vaga dar, staruind asupra ei, a inceput sa prinda forma...

“Si daca ma injura lumea?”

“Pai, fii sigur ca o sa te injure!”

“Si daca o sa am probleme?”

“De ce? Cat rau poti face cu asta?”

“Dar...”

“Hai, ai curaj! Fa-o!”

“Stiu si io...”

“Fa-o!”

“Ok... S-o facem!”

Aveam nevoie de cate ceva...

In primul rand... Un e-mail extractor. Ce face asta? Recupereaza adrese de mail din anumite site-uri. Este un foarte bun instrument de marketing atunci cand trimiti newsletter pentru a te promova... Softpedia... Download... Got it!

In al doilea rand... Site-ul. Ceva gen portal, pagini aurii sau informatii... Gasit si asta!

Dupa zece minute aveam peste 8000 de adrese de e-mail...

De aici vine si profilul victimelor: oameni care fac acelasi lucruri in fiecare zi, oameni care vin in fiecare dimineata la servici si incep ziua cu o banala cana de cafea... Le mai trebuia ceva pe langa asta!

In al treilea rand... O adresa de e-mail... Sa spunem gandbun@gmail.com. (Mai tarziu aveam sa aflu ca una nu e de ajuns... Si gmail-ul are o limita... pe zi!)

In al patrulea rand... Mesajul... Tot de pe net... O vorba a unui anonim...

“Traiul pe Pamant e scump, dar include o calatorie gratis in jurul Soarelui.”

In ultimul rand... Problema morala... O nota explicativa...

“ E numai o idee... Poti sa o iei ca pe un gand bun sau ca pe un alt fel de spamm.

Adresa ta am gasit-o in mediul public dar, daca acest gen de mesaj nu-ti este pe plac, ma pot opri... Tot ce ai de facut este sa-mi dai un reply cu [NU].”

Si-am trimis... peste 8000 de mail-uri. Iar din acestea, se pare, vreo 1000 nu mai erau valabile... Vreo 100 erau in concediu (reply automat)... Vreo 15 mi-au spus [NU]. (Destul de putin daca ma intrebati...) Vreo cateva reply-uri de genul: “ Nu stiu cine esti dar imi place ideea ta...” Sau: “Astept in continuare spamm-urile tale!” Bineinteles ca au fost si unele, trimise de pe adrese private, care sunau cam asa: “Termina ba cu aberatiile!”

Una peste alta, sunt multumit. A iesit bine... Si peste o saptamana, cand ma intorc de la munte, vreau sa fac din asta o traditie ...

A, uitasem un lucru... Motivatia. De ce am facut-o? Nu stiu, m-am gandit la mine... si cum mi-ar placea sa primesc in fiecare dimineata un gand bun... Nimic mai mult.

Aproape... Paradis

2006-07-22T19:39:00.001+03:00

Aici voi fi saptamana viitoare... Sunt curios cum arata locul asta vara...

Daca sunt mesaje pe care trebuie neaparat sa le primesc, astept porumbei...

Vis

2006-07-22T19:26:00.000+03:00

Am visat azi noapte doua baloane... Unul rosu si unul albastru... Era clar vorba despre o alegere...

L-am spart p’ala albastru si am plecat topaind cu ala rosu...

Da’ am uitat o chestie... In visul meu, parca zicea ceva Morpheus...

Miracles Happens

2006-07-21T18:17:00.000+03:00

Desi mi-am propus sa nu scriu pe blog despre carti si filme si muzica si tot ce e facut de altii, si mi-am dorit ca tot ce apare aici sa fie “home made”, sunt nevoit sa o fac acum pentru ca, in dimineata asta, am fost martorul unei minuni...

Aseara am vazut Capote. M-a fascinat pentru ca, in primul rand, este un film despre cum se scrie o carte si, in al doilea rand, reda fidel portretul unui scriitor.

Nu citisem nimic scris de el. Si, datorita filmului, muream s-o fac...

Am cautat pe net cu oarecare strangere de inima o editie recenta a romanului “Cu sange rece”, pastrand ca o ultima varianta anticariatele din centru...

Am gasit-o la Editura Vremea la pretul de 190.000 lei. Am cam strambat din nas, si nu pentru ca am uitat cat costa cartile in ziua de astazi, ci pentru ca, pana la sfarsitul saptamanii cel putin, fondurile mele sunt cam limitate, mai ales ca saptamana viitoare plec si la munte...

What to do, what to do? Am inteles ca sunt un copil capricios si trebuie sa o am!

Si acum ajungem in dimineata asta cand, cu o idee fixa in minte, eram pe punctul de a iesi pe usa...

In urma cu cativa ani, pe cand eram in liceu, o cunostinta moare (de moarte buna – ce-o mai fi insemnand si asta) si lasa pe capul meu cateva mii de carti. Vreo doua saptamani m-am scaldat in praful lor, sortandu-le si stergandu-le si listandu-le si laudandu-le (ma rog, ati prins ideea). O parte din ele, care am considerat ca le poate fi de ajutor altora (dictionare medicale & stuff), am livrat-o in cateva anticariate... O alta parte, din lipsa de spatiu, am carat-o la tara... Si cu ce-a mai ramas am infundat bibliotecile, sifonierele si tot ce-mi mai aducea a spatiu de depozitare. Numai dulapurile din bucatarie au scapat!

Si aveam de toate: carti de pe la 1800 si ceva, compendii, dictionare, beletristica. Le-am potrivit pe caprarii si... am inceput sa le citesc.

Acum constat, dupa mai bine de 7-8 ani ca n-am trecut prin toate. Una – pentru ca imi cumpar si alte carti si a doua – pentru ca sunt prea multe.

Revenind la ziua de astazi si la clipa in care ieseam din casa, am simtit cum ceva imi pune piedica. Ar fi fost prea frumos, mi-a trecut prin minte...

M-am intors incaltat pana la biblioteca si le-am luat la rand. Lipsit de speranta, pe undeva printre romanele aparute in colectia “Biblioteca pentru toti”, ca intr-un final de film american (care, fie vorba intre noi, TREBUIE sa aiba “Happy End), am vazut-o. Manca-i-as eu coperta ei decolorata de timp pe care scria, nici mai mult, nici mai putin decat “Truman Capote – Cu sange rece”!

Sper sa-mi placa! (Bai, nu fi ipocrit! Sigur o sa-ti placa!)

Struggle

2006-07-21T18:14:00.000+03:00

M-a uimit mereu forta cu care plantele isi fac loc printre pietre...

Oliver Shanti (in a soap opera kind of way...)

2006-07-21T16:57:00.000+03:00

Am cautat, de curand, albumele lui de dincoace de 2002. Dar n-am gasit nimic...

Chiar nu stiam ce s-a intamplat cu el pana cand am dat de un fan site pe care am citit lucruri care m-au ingrozit! Cum ca, de-a lungul timpului, ar fi savarsit peste 1000 de abuzuri sexuale, dintre care peste 100 cu minori...

Cum? Oliver Shanti? Cel care a creat probabil cea mai frumoasa muzica din lume? Imi era imposibil sa cred...

Tot felul de lucruri imi confirmau insa vinovatia lui... Site-ul companiei lui, Sattva Music, fusese inchis, fanii discutau pe diverse forumuri iar, mai apoi, pagina politiei din Munchen, unde era dat in cautare internationala din 2002... Numele lui era Ulrich Schulz.

Dupa cateva zile, tot cautand nelinistit o concluzie, gasesc pe un forum cum ca cineva inca ii produce albumele... shantirecords.com. Si le-am trimis un mail...

Probabil intrebarea mea va ramane fara un raspuns, dar va scriu oricum..
Ce s-a intamplat cu Oliver Shanti? Puteti sa-mi spuneti mai multe?

Si raspunsul lor...

... privitor la zvonurile despre Oliver Shanti:
Oliver Shanti a purtat in particular o cearta serioasa cu proprietarul primei lui companii, Sattva Music. Aceasta se numeste Sonja Wiesbeck si ii datoreaza lui Oliver Shanti doua milioane si jumatate de Euro!! Cand Sattva Music a devenit falimentara, ea a negat acest fapt. Intre timp, o decizie a fost data de judecatorie, care a certificat ca datoria exista.
Sonja Wiesbeck si Oliver Shanti au fost foarte buni prieteni si parteneri de afaceri de-a lungul timpului si problemele au aparut atunci cand Oliver s-a casatorit cu o alta femeie....
Povestea e lunga... dar cel putin, ea a promis sa-i distruga numele si sa-l ruineze. Dupa cum se pare, a si reusit acest lucru. Cei care au dat declaratii, cum ca ar fi fost abuzati sexual de Oliver Shanti acum sunt adulti, iar acuzatiile vizeaza un trecut foarte indepartat. Este ciudat, ca toti acesti oameni fac parte din anturajul Sonjei Wiesbeck!!
Oliver Shanti s-a retras, nu se mai implica in Muzica si a rupt orice legatura cu apropiatii sai.
Ramane un artist foarte talentat, care a produs o Muzica exceptionala de-a lungul timpului. Faptul ca e acuzat de anumiti oameni nu il face si vinovat. Multi oameni si muzicieni care au lucrat cu el atatia ani sunt convinsi de inocenta lui.
Noi credem ca motivul care a stat la baza acestor acuzatii, cum se poate vedea peste tot in lume, este cearta pentru bani.
Speram ca Oliver Shanti va trece si peste asta cat de curand.

Toate cele bune

Ilse Egner
Shanti Records Team

Mi-am adus atunci aminte si de Lewis Caroll, cel care a scris “Alice in tara minunilor”, despre care se spunea ca era indragostit de fetite de 10 ani, si de James Barrie, autorul lui “Peter Pan”, care ar fi fost “prea” apropiat de cei 5 copii ai familiei Llewelyn Davies, care i-au inspirat creatia literara, ca apoi sa inteleg, intr-un final...

Deasupra oamenilor ramane, totusi, CREATIA lor...

Dialog

2006-07-20T21:54:00.000+03:00

“Asculta ce-ti spun! Incearca sa te schimbi!”

“In ce sens?”

“Nu stiu exact... Fii altfel! Lasa-i pe oameni sa te cunoasca, renunta la ciudatenii si nu-ti mai pierde timpul!”

“Pai, nu...”

“Nu ma intrerupe! Trebuie sa intelegi ca a venit timpul sa evoluezi. Sa te dezvolti... Sa mergi mai departe... Sa treci printre jaloane... Sa sari dincolo de gard... Sa te agati de franghie cu ambele maini... Sa urci treptele doua cate doua...”

“Ce tot spui acolo?”

“Nu intelegi? E vremea sa uiti de tine si sa te preocupi mai mult de ceilalti, sa te integrezi printre ei, sa te conformezi... La naiba, fa-ti o lobotomie daca e nevoie!”

“?.”

“A, si inca ceva... Adu-ti aminte ca traiesti! Daca viata ar tine la nesfarsit, as mai intelege indiferenta ta... Dar nu tine! Profita la maxim cat timp esti inca viu!”

“Si daca nu o fac?”

“Daca nu o faci, s-ar putea, intr-un tarziu, sa te trezesti singur... Singur!”

Invidie

2006-07-20T20:40:00.000+03:00

Unde naiba ai găsit ţinuta asta pe bleu, fandosito?

Dumb questions

2006-07-20T20:27:00.000+03:00

De ce 2 + 2 fac 4 exact atunci cand ti-e lumea mai draga?
De ce muntele vine la tine doar atunci cand n-ai chef de vizite?
De ce ingheata apele, cateodata, chiar si cand spui adevarul?
De ce pisica latra numai pe marginea prapastiei?
De ce dragostea e prezenta numai in lipsa ta?
Cum se face ca cel mai frumos vis este mereu un cosmar?
De ce tragem concluzii cand nu exista ipoteze?
De ce uitam mereu ca focul arde dar ne amintim sa stergem praful?
De ce ratam tot timpul cel mai frumos rasarit?
Si de cand s-a apucat tata de gatit?

Damn you, Murphy!

M-am prins...

2006-07-19T22:20:00.000+03:00

... cum vine treaba cu reclamele:

Daca sunt adresate barbatilor contin poante. Simplu si, as spune, eficient. Orice barbat apreciaza umorul de calitate gen... “Dorele, ce stai ma ca prostul cu laserul ala in mana ca uite am ajuns la Polul Nord? Traiasca Imperialismul!”
Daca sunt adresate sexului slab sunt de forma... “Sunt tanara, frumoasa, dinamica, alerg de nebuna prin oras peste cladiri cu un strut dupa mine si niste x-uri pe fata de zici ca sunt tinta mobila dar nu-i bai pentru ca acum am la dispozitie o crema minune extrasa din niste cuburi. A, si mi-au disparut si cutele! Hi-Hi!”

Tusa

2006-07-19T21:39:00.000+03:00

Tusa. Asa o stie lumea... Jumatate bocitoare, jumatate bufon. La un metru, aproape, jumatate de om...

Mail guerrilla

2006-07-19T21:23:00.000+03:00

Din cand in cand ma razvratesc si incep sa trimit mail-uri aiurea. Cateva dintre cele trimise de-a lungul timpului...

Lu’ Bush (comments@whitehouse.gov) – “Domnule Bush, imi puteti spune, va rog, America este doar un circ mai mare sau dumneavoastra sunteti singurul clovn?”
Lu’ Dr. Pusca de la Casa Vinului (ion_pusca@casavinului-drpusca.ro) – “Scuzati-mi indrazneala dar doresc sa va semnalez o greseala in titulatura companiei dumneavoastra (Casa Vinului – Dr. Pusca). Nu ar fi fost corect sa poarte denumirea Casa Vinului – Dr. Dusca? Ca, pana la urma, ce are a face baba cu mitraliera?”
Lu’ Basescu (presedinte@basescu.ro) – “Dom’ presedinte, as cam hali si io salam da’ n-am! Semnat: Un roman care inca traieste...”
Lu’ Gigi Becali (legispng@yahoo.com) – “Tin sa va multumesc pentru directiile imprimate in urma cu mai multi ani. Datorita dumneavoastra am obtinut, in urma unui concurs, postul de puc la hochei. Semnat: Cu stima, Malonga Parfait”.
Lu’ Dan Diaconescu (oglinda@home.ro) – “~~/////~~ ~~/////~~ /// ! Semnat: CNA”
Lu’ Michael Moore (mike@michaelmoore.com) – “Still american?”
Lu’ Bill Gates (billg@microsoft.com) – “CTRL+ALT+DELETE, YOU+SORRY+ASS+SON+OF+A+BITCH!” Nu stiu ce-am avut cu el atunci. Cred ca mi se blocase calculatorul...
Si, cand eram si eu mai mic, i-am trimis un mail de dragoste lu’ Sean Young (contact@seanyoung.com) dar, la cat de departe este America, probabil ca nu a ajuns nici pana acum... Cri, cri...

Cum sună mărcile în capul meu...

2006-07-18T19:17:00.000+03:00

Coca-Cola (Coca-Coolaaaa!) – cantecul unui cocos mahmur care s-a cinstit toata noaptea cu whisky sec.
Zuzu (Zuu-Zuuu!) – ultimul tipat al unui tantar sugrumat.
Bamboocha (Bam-boocha!) – sunetul produs de un elefant intr-o toaleta.
Marlboro (Marl-boo-roo!) – burta unui somalez.
Pepsi (Pepp-siiiii!) – un hipopotam care se desumfla.
Adobe (Adobbbbbb!) – sunetul din capul meu dupa o noapte de bautura.
Nokia (No-kiaaa!) – tipatul unei furnici care isi face seppuku.
Danone (Daa-noo-nee!) – sunetul produs de creierul unui nebun in cutia craniana cand acesta se da cu capul de pereti.
Panasonic (Paa-naa-soo-nicccc!) – aceeasi explicatie ca mai sus cu mentiunea ca, acum, capul cedeaza.
Sony (Soniiiiiiiiiiiiiiii!) – strigatul de lupta al unui urs panda rosu.
Gillette (Gii-lettttttt!) – zgomotul produs de un hamster pe motocicleta cand accelereaza.

One way ticket...

2006-07-18T16:19:00.000+03:00

Cand am facut fotografia asta probabil fredonam “One way ticket” a lu’ Neil Sedaka.

Multi mi-au spus ca este cea mai buna fotografie a mea... Eu insa nu cred... Mai am multe de facut...

La psiholog

2006-07-18T16:00:00.000+03:00

Pe la 8 sau 9 ani, la sfatul unui medic, parintii mei mi-au facut o serie de analize... Exudat faringian, singe, electroencefalograma si, printre altele, o vizita la psiholog... Am fost un copil ciudat? Nu cred! Atunci, de ce?

Psihologul, o domnisoara destul de nesigura in comportament, care, dupa parerea mea, nu implinise 30 de ani, mi-a oferit un scaun in cabinetul ei micut si a inceput sa ma supuna la o serie de teste, bucuroasa probabil de noul ei cobai...

La un moment dat, mi-a povestit ca intr-o zi, tata si Mihaita, s-au hotarat sa repare acoperisul casei.

Am intrebat:

“Cati ani avea Mihaita?”

Si ea mi-a spus:

“13!”

“Aha, cred ca e o varsta la care poti repara un acoperis!”, am zis atunci...

“Si-au luat sculele”, a continuat ea povestea, “si s-au urcat pe casa. Si, de aici incolo, vei spune tu continuarea...”

Poveste a vrut, poveste i-am dat...

“La un moment dat, in timp ce tata bocanea de zor, Mihaita a observat doua scanduri late la cativa metri de el. In cap i-a incoltit atunci o idee nastrusnica... Ar putea incerca sa zboare... Tata nu l-a vazut cand a ridicat scandurile si nici cand copilul si le-a legat de maini, cu sfoara, si mai mult ca sigur ca nu l-a vazut cand s-a apropiat de marginea acoperisului... A intors capul abia dupa aceea si, speriat, a vazut ca Mihaita disparuse... A sarit ca ars privind jos, acolo unde ar fi trebuit sa fie copilul prabusit. Dar unde nu era... Si, oricum, se mai linisti el putin, ar fi auzit ceva daca Mihaita ar fi cazut. Zgomotul impactului, sau, poate, un strigat de durere... O fi coborat pe scara, cum, de altfel, era si normal s-o faca...

Tata a coborat si el si a inceput sa-l caute... Prin curte, prin casa... Dar nu l-a gasit... Si-a luat capul in maini vaicarindu-se cum se vaicarea nevasta-sa atunci cand Mihaita facea vreo pozna... Si, la un moment dat, a privit in sus...

Undeva, in inaltul cerului, Mihaita dadea rotocoale batand trainic din aripi... Vrabii, porumbei si randunici formasera un stol in urma lui iar baiatul parea ca zambeste...

In seara aceea, Mihaita nu reusi sa scape de palma tatalui... Copilului, insa, putin ii mai pasa...”

Pe urma, m-a intrebat daca am citit vreo carte... Pai, o carte citisem la 5 ani si, de atunci, mai citisem cateva: Legendele Olimpului, Tom Sawyer & Huckleberry Finn, Din tainele naturii a lui Dan Apostol, Elevul Dima dintr-a saptea la care, apropo, am si plans, si toate cartile lui Sir Arthur Conan Doyle, Agatha Christie, Edgar Wallace si Karl May pe care maica-mea le-ar fi putut gasi la aceea vreme...

Apoi a iesit din cabinet, spunandu-mi ca va lipsi putin... Apoi a sunat telefonul... A naibii coincidenta!

Cand s-a intors, m-a intrebat daca s-a intamplat ceva in lipsa ei. Ca o confirmare a gandurilor mele...

“A sunat telefonul”, i-am raspuns inocent...

“Si, cine era?”

“Pai, dumneavoastra, cred...”

Am inceput sa rad si ea s-a intimidat si mai mult. Probabil, ca psiholog, e destul de nasol ca un pusti de 8-9 ani sa faca misto de tine... Sa-ti naruie planurile si sa-ti mai si rada in fata...

Oricum, nu m-a mai intrebat nimic... Concluzia era clara... Eram de nedescifrat... Cel putin, pentru ea...

Casa vrabiilor

2006-07-17T19:16:00.000+03:00

E un apartament in blocul vecin, la etajul 3... Mai precis, o fereastra... Fara perdele... Mereu deschisa dar niciodata luminata...

Privesc zi de zi dar nu zaresc pe nimeni... Nici o silueta... Nici o miscare...

Ce ma atrage asa de mult la fereastra asta? Vrabiile! Da, zeci de vrabii intra zilnic... Sau ies... Dupa voie...

Si-atunci, ma intreb! E oare cineva care si-a dedicat propria viata vrabiilor? Cineva care isi lasa fereastra deschisa zi si noapte, vara sau iarna, pentru a crea vrabiilor un popas?

Oare o batrana singura se bucura de aceasta asociere ciudata? O batrana, care, precis, ghemuita in pat, observa din umbra agitatia micilor vietuitoare? Care si-a faurit o lume numai a ei... Unde colturile camerei s-au transformat de ceva vreme in cuiburi gri... Si unde firimituri zac in permanenta pe masa, ca o ultima pomana...

Chiar asa sa fie? O batrana care nu si-a mai platit intretinerea de luni de zile? Care nu mai doreste nimic? Care, precis, nu mai are pe nimeni? Si, pe care, doar vrabiile o mai saluta?

Mi-ar placea sa cred ca, in toata povestea asta, doar vrabiile sunt reale... Si ca dincolo de fereastra zace doar imaginatia mea... Nimic mai mult...

In pantă...

2006-07-17T16:50:00.000+03:00

Da, ştiu, e o omidă, dar, scuzaţi-mă, culorile astea chiar există in natură?

Despre oameni si case...

2006-07-17T16:26:00.000+03:00

N-au mai ramas multe lucruri vechi in casa bunicilor mei care sa lege acest spatiu de trecut...

Televizorul alb-negru a fost inlocuit de cel color, la care s-a adaugat si cablu, mai nou... Masina de spalat a devenit automata... Matura s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in aspirator... Batranul radio, in combina cu cd...

Casa e proaspat vopsita, parchetul lacuit, noi anexe, mansarda, canalizare, hidrofor, boiler, jaluzele...

Pendula din camera de la strada a incetat sa mai faca parte din lumea aceea uitata... In acest cadru nou, si-a pierdut insemnatatea, devenind un simplu obiect decorativ... Pana si oglinda aceea mare cu rama sculptata atat de atent in lemn de trandafir face acum parte din prezent, oglindind o imagine intoarsa a peretilor vechi, acoperiti acum de vopsea lavabila...

Doar obiceiurile se mai pastreaza... Inca zac la uscat in sufragerie, pe mese acoperite cu ziare, flori de tei, leustean si busuioc... Inca mai gasesc bomboane si biscuiti in dulapiorul vechi din bucatarie... Inca mai atarna in camara covrigi iar pe etajere, ordonate, stau borcane de dulceata...

Curtea e inca plina de flori... Bunicul meu inca ingrijeste cateva fire de rosii si castraveti... Vita de vie inca atarna la streasina casei...

Este adevarat ca evolutia, mai presus de toate, se traduce prin compromis. Iar omul, fiinta care prin natura lui e condamnat sa uite, o accepta in cele din urma...

Dar eu ma intreb... In acel spatiu care si-a pierdut substanta, oare bunicii mei se mai simt acasa?

Hă?

2006-07-14T03:44:00.000+03:00

Un criminal psihopat se sperie la un film de groază? Sau se amuză?

Industrial

2006-07-14T03:42:00.000+03:00

Şi-atât!

Clasa A

2006-07-14T03:38:00.000+03:00

Nu stiu ce e mai fragil, individul sau multimea. Multimea pentru ca este mai usor influentabila sau individul pentru ca poate fi suprimat mai usor?

Gloata este o entitate paradoxala. Iti ofera siguranta numai atunci cand reusesti sa te integrezi in ea dar, pe de alta parte, are si o componenta amenintatoare. Stii ca, la o adica, este aproape imposibil de oprit si e mai bine sa fugi din calea ei decat sa i te impotrivesti...

Oricum, cred ca vremea adunarilor spontane de oameni incepe sa treaca. Devenim mai organizati. Ma rog, nu stiu daca asta este exact cuvantul pe care il cautam. Poate, mai degraba, lenesi. Cu frica de complicatii. Speram in solutii mai simple desi, din nou paradoxal, viata a devenit mult mai complexa.

Evolutia noastra ca societate cred ca tine din ce in ce mai mult de individ. Indivizi speciali, specialisti si specializati. Si atunci ma intreb: Specia umana se va imparti oare in subspecii? Ar fi un lucru rau ca cei care sunt cu adevarat destepti sa conduca, iar cei pe care nu ii duce capul sa munceasca?

Pentru ca eu am impresia ca, pentru moment, societatea nu este chiar asa de corect construita! Sunt multi tampiti care s-au trezit conducatori peste noapte (vezi presedintele Statelor Unite) si multi oameni capabili care nu reusesc sa razbata (un prieten, profesor de istorie care in timpul vacantei de vara pleaca in Italia pentru a munci ca zugrav).

Mai avem ceva de asteptat! Sedimentarea totusi cred ca a inceput... Sa speram ca principiile de baza sunt corecte!

Eu chiar cred intr-o noua clasa de oameni. Superiori noua...

Perspective

2006-07-13T02:19:00.000+03:00

Dupa mine, exista doua perspective din care poate fi analizat omul:

Perspectiva asupra maselor, in care omul este redus, mai mult sau mai putin, la stadiul de animal.
Perspectiva asupra individului, care face din el un zeu.

1. Inteligenta unei multimi, cred eu, nu se reduce la o medie a capacitatilor indivizilor care o compun. Este mai mult decat atat pentru ca multimea reprezinta ea insasi o entitate in sine. Multimea te poate transforma ca individ dar, pe de alta parte, influenta pe care o poti exercita tu asupra ei este minima.

Exista, fara doar si poate, oameni care sunt capabili sa manipuleze mase, dar cred ca nici ei nu sunt in stare sa simta ca, deasupra lor, exista o alta plasa de influente... O panza de paianjen mult mai inalta... Care nici nu mai depinde de natura umana...

Altfel spus, si cel mai inalt om din lume priveste, cateodata, in sus. Ceva e sigur dincolo de noi...

Eu zic ca este imposibil sa te opui...

Nu te poti impotrivi influentei decat la un nivel subconstient. Si numai pentru ca acolo se produce o analiza sumara a agentului persuasiv. Dar niciodata nu vom reusi sa ne impotrivim pe de-a intregul sau definitiv...

Ne influentam unii pe altii chiar si atunci cand purtam un dialog. Atata timp cat intr-o discutie exista un feed-back, indiferent de valenta lui, influenta se va produce...

Suntem influentati de sunetul picaturilor de apa, de bataia vantului, de gustul cireselor. Pentru a alege una dintre infinitele cai pe care le-am putea urma, o infinitate de mici influente ne sapa treptele in piatra.

Avem de ales? Eu nu cred ca este vorba de o alegere... Viata noastra este, daca vreti, o funie care se impleteste din nisip cernut prin sita uitarii. Poate fi vorba de noroc, fatalitate sau destin. Un tipar. Numai ca acest tipar este unic si irepetabil pentru fiecare in parte. Participam activ la crearea lui pentru ca noi suntem chiar materia ce-l intretine. Apare in noi si in afara noastra cu fiecare atingere intamplatoare, cu fiecare frantura de gand ce ne fulgera-n creier, cu fiecare variatie a unei batai de inima...

Si este intr-atat de subtila aceasta metamorfoza care ne caracterizeaza existenta, incat nici nu o contientizam. Si cu atat mai greu cred ca ne va fi s-o controlam, vreodata...

Promisiune

Cealalta perspectiva, maine... Ma striga perna...

Gloria unui fotograf amator

2006-07-13T01:11:00.000+03:00

Tot vânez vaca asta de ceva vreme... Ştiam chiar şi cum o voi prelucra... (Fotografia, nu vaca!) Dar, de câte ori treceam pe acolo, ba nu era, ba nu-mi plăcea cum stă, ba era cu stăpânul... Şi nu e stilul meu să mă opresc şi să-i zic văcarului:

“Bade, mută şi mata vaca mai în faţa morii că vreau să o trag în poza! “

În ziua aceea, insă, norocul mi-a bătut la usă. Cu ambele mâini... Rumega singurică nesperând la un pictorial...

Ce-a urmat... Mi-e greu să vă spun... Frână, marşarier, 20 de cadre pe secundă şi apoi, taie-o...

Devenim prea abstracti?

2006-07-13T00:15:00.000+03:00

Mamă, ce urăsc seria aia de reclame tâmpite care concluzionează de fiecare dată:

“Exista un pic de zuzu in fiecare...”

Nu mai spuneti! In mine nu e pic de zuzu, sa va fie clar! Si nici nu va fi...

Pop-ups

2006-07-12T04:11:00.000+03:00

Cineva a calculat ca, intr-o viata de om, un barbat ejaculeaza de 7200 de ori, dintre care 2000 de ejaculari sunt datorate autosatisfacerii. (Asa se spune?)

Hai totusi sa nu ne grabim si sa facem calculul ca lumea... 50 de polutii nocturne la care se adauga 2000 de antrenamente, vreo 80 cu aia, vreo 200 cu cealalta si restul cu nevasta... Se-aduna, dom’le! Se-aduna!

Eschil, dramaturgul grec care a trait pe la anul 400 si ceva inainte de Christos, potrivit legendei, a murit cand un vultur i-a confundat chelia cu o piatra, dand drumul unei broaste testoase cu scopul de a o sparge, bineinteles! Urmare neatentiei vulturului, ceva s-a spart, asta e sigur!

Ma gandeam insa ce bine e sa mori la momentul potrivit! Cum a murit Elvis, cum a murit John Lennon. Cum ar fi trebuit sa o faca Michael Jackson... Numai asa poti ramane cu adevarat in memoria universala. Numai asa poate aparea un cult al tau, ca valoare... Murind la momentul potrivit, oricare ar fi acela...

Se spune ca, atunci cand Albert Einstein a murit, ultimele lui cuvinte ar fi murit odata cu el. Asistenta care statea la capataiul lui nu facuse in scoala limba germana.

Ce-ar fi spus Einstein pe patul de moarte? Nu-mi ramane decat sa ghicesc...

“Sa le spui, te rog... teoria relativitatii... am gresit un calcul...”

Ca sa am de unde coborâ...

2006-07-12T03:23:00.000+03:00

Am urcat pe Omu. Am coborât dupa Omu. No big deal!

But I wonder... Dobitoacele chiar n-au de ales! Mie cine mi-a pus pistolul la tâmplă?

Superman FAQ’s

2006-07-12T03:13:00.000+03:00

Tipul asta poarta costumul pe dedesubt sau se schimba la fata locului?
Are un fetis cu cabinele telefonice?
Salveaza si rusi?
Pe cine ar alege dintre Lois Lane si Supergirl?
Pana la urma, e gay? (Nu ca ar fi un lucru rau...)

Si spammerii sunt oameni...

2006-07-11T18:09:00.000+03:00

Urasc spammerii! Am primit ieri 914 mailuri. N.E.S.O.L.I.C.I.T.A.T.E! Au dat peste un blog de-al meu si au fost draguti sa lase cate 7-8 comentarii pentru fiecare post... O, ce i-as mai strange de gat cu toate mainile mele...

In timp, insa, am descoperit vreo 3 metode de a lupta impotriva lor care, se pare, dau rezultate...

Prima: Intri pe site-ul promovat prin mesajul spam si cu un e-mail extractor aduni toate adresele de mail pe care le gasesti. Apoi, zilnic, trimiti mass mailuri catre aceste adrese, cu subiectul “So, what’s up, Doc?”. Procedura se poate repeta si de 10 ori pe zi...

A doua: Tot primesc pe filiera ... George -> Ana -> Iulia -> Marian -> Vasile -> Elena mailuri de avertizare de genul: BBC anunta descoperirea unei noi specii de virus cu urechi albastre. Daca tii la siguranta calculatorului tau, nu deschide mailurile cu titlul “Ce faci, bă?” si trimite acest mail mai departe celor apropiati! Bullshit! Virusii astia poarta denumirea de hoax (eng. farsă) si sunt catalogati ca urban legends. Am gasit pe net vreo doua pagini de explicatii despre ei si folosind deja celebra de-acum metoda “copy&paste” le-am trimis ca reply la mailul primit, bineinteles cu rugamintea de a urma in sens opus, aceeasi filiera ... George -> Ana-> Iulia -> Marian -> Vasile -> Elena...

A treia: Primeam pe mail, de la o tipa, oferte de Viagra sub pretul pietei. Unde mai pui ca asta reprezinta probabil cea mai mare ofensa adusa masculinitatii mele, care, by the way, e inca in floare...

Mi-am zis atunci in minte: Ok! Two can play that game! And, I’m a gambler! Si i-am trimis un reply cu urmatorul subiect: Fuck you, bitch! And if you’ll send me just one more... I’LL KILL YOU!

N-am mai auzit de ea de-atunci...

Morala:

Si spammerii sunt oameni. Si ei simt frica...

POV

2006-07-11T01:03:00.000+03:00

Da, este un simbol comunist. Da, aici s-ar putea construi Biserica Manturirii Neamului. Da, sunt intru totul de acord ca avem nevoie de cat mai multe lacase de cult.

Dar nu ma pot abtine... Imi place atat de mult mausoleul asta din Parcul Carol, fie si numai pentru simplul fapt ca te obliga sa-ti ridici privirea...

Let’s take it outside!

2006-07-11T00:55:00.000+03:00

Azi mi-am dat un pumn in faţă. Eu l-am dat... Eu l-am preluat...

Oricum, am meritat-o, vă asigur. A fost cât se poate de intenţionat şi am făcut-o pentru că azi m-am dezamăgit pe mine in primul rând.

Poate vă întrebaţi care e motivul. Păi, în urmă cu ceva timp, am făcut o promisiune, promisiune pe care am repetat-o de nenumărate ori. N-am respectat-o insa şi persoane apropiate mie au ajuns să sufere, mai mult sau mai puţin, din aceasta cauză.

Pumnul pe care l-am primit imi va aduce aminte mâine că am ceva de facut. Pe de alta parte, pumnul pe care l-am dat, m-a mai “răcorit" puţin...

Acum stau însa relativ şocat, gândindu-mă că poate sunt nebun... N-ar fi o surpriza ca, începand de mâine, să mă autoflagelez...

Mă uit în oglinda, bucuros ca nu mi-a aparut nici o urmă, şi scrâşnesc din dinţi:

“Mă, te bat, mă!”

Zâmbesc... Dacă n-ar durea aşa de rău chiar că m-as bate în fiecare zi...

'elp!

2006-07-10T13:44:00.000+03:00

Am o melodie care nu-mi iese din minte... Habar n-am cum se numeste dar suna cam asa:

“Na-na-naa-naaaa, na-na-naa-naaaa, na-na-na-naa, na-na-na-na...”

Stie cineva?

Outerself

2006-07-10T01:51:00.000+03:00

Asta, asa... Ca sa ne mai vedem si noi la fata!

Mari Tampiti...

2006-07-10T01:34:00.000+03:00

Gigi Becali a iesit pe locul 13 in topul 100 Mari Romani! That SOB!
Alte mentiuni: Gregorian Bivolaru pe 20. Mirel Radoi pe 21. Madalina Manole pe 44. Bula pe 59. Andreea Marin pe 66. Banel Nicolita pe 80. Claudiu Niculescu pe 83. Florentin Petre pe 84.
Am auzit ca in topul 100 al celor mai buni stelisti din toate timpurile, Mihai Eminescu ar fi pe 13...
Singurul criteriu de vot ar fi fost, conform TVR, valoarea. Valoarea? Ca in Valoarea mea, valoarea mea?
Eu l-am votat pe Eliade... Pentru Maitreyi... Pentru Romanul adolescentului miop... Pentru Tratatul de istorie a religiilor... Si acum regret! Uite in ce companie a ajuns!

Mail de dragoste

2006-07-09T05:06:00.000+03:00

“Trecand de la una la alta, trebuie sa-ti marturisesc ca nu imi plac compromisurile dar se pare ca ma folosesc de ele cat pot de des. Iar cel mai bun exemplu il reprezinta acest mail...

M-am tot gandit... Sunt lucruri in lumea asta pe langa care trec si, la un moment dat, ajung sa regret ca nu am zabovit putin mai mult in preajma lor. Nu stiu exact de unde porneste acest regret... Poate din frumusetea tacuta a acelor momente, si cu atat mai putin ostentativa, care ma provoaca la contemplare intr-un mod subtil, fara a ma trage de maneca...

In alta ordine de idei, daca nu gasesc curajul de a ma arunca in gol, nu voi afla niciodata ca am aripi. Nu voi sti niciodata cat de sus as fi putut zbura...

Sunt nesigur pentru ca imi pari fragila. Mi-e frica sa nu gresesc si stiu ca o pot face foarte usor aproape la fiecare pas... Nu stiu exact cat ai suferit in trecut. Nu stiu nici daca trecutul tau inca se propaga in prezent... Am realizat insa urmatorul lucru: daca ar exista o sansa, in viitor, n-as vrea sa o irosesc aiurea...

Mi-e greu sa spun ca te iubesc iar, pe de alta parte, mi-e greu sa afirm contrariul...”

A doua scuza:

Un fragment dintr-un mail... In urma cu ceva vreme... Acum, ma umfla rasul...

Arta urbana

2006-07-09T04:37:00.000+03:00

Ce-am mai descoperit azi pe strazile din Bucuresti... Grafitti... Pretty cool!

(De parca m-as pricepe eu la grafitti...)

Cateodata...

2006-07-09T04:24:00.000+03:00

Cateodata ma trezesc deasupra unei prapastii. Cateodata ma gandesc ca as putea sa ma arunc in gol. Cateodata chiar cred ca as putea zbura si tot astept ca cineva sa-mi rasplateasca avantul cu o pereche de aripi... Cateodata visez ca sunt pasare... Cateodata, sinucigas...

Cateodata imi cred propiile minciuni. Cateodata chiar mint frumos... Poate si de aceea iubesc atat de mult viata asta si nu ma incumet sa platesc cu ea un zbor...

Cateodata ma mai si trezesc... Si-atunci incep sa caut, poate, un raspuns... Cateodata se intampla sa-l mai si gasesc... Dar cateodata tot nu mi-e de-ajuns...

Cateodata ma gandesc la oameni... Si mai tot timpul ii compatimesc... Cateodata sunt dezamagit de ei dar, cateodata, ii mai si iubesc...

Ai zice ca traiesc numai cateodata...

Scuza:

Cu sau fara intentie, vreo doua fraze s-au transformat in versuri... Sa le fie de bine! Eu nu le mai schimb!

My Totoro

2006-07-08T13:00:00.000+03:00

Cred ca realizati bucuria care m-a cuprins cand, intr-o buna zi, am zarit iesind dintr-un stalp coada lui Totoro...

Cine e Totoro? Hayao Miyazaki spune ca e un spirit al padurii. Cine e Miyazaki? Hai ca asta e prea de tot! Dati si voi un “search” pe Google!

Inca ceva...

2006-07-08T01:33:00.000+03:00

Daca perechea GÂŞTEI se numeste GÂSCAN iar perechea RAŢEI poarta numele de RĂŢOI, cum se face ca “sotul” GĂINII este numit COCOŞ?

Zi de zi, sau: Cum am ajuns eu sa ma indoiesc de prezent

2006-07-08T00:00:00.000+03:00

Fiecare zi care urmeaza pune presiune pe mine. Fiecare zi care se incheie lasa in urma regrete. Iar prezentul... prezentul nu mi-e de nici un folos.

Traiesc acum, dar sunt construit in trecut. Si ceea ce sunt acum reprezinta singura promisiune pe care timpul a respectat-o. In rest, multe dintre lucrurile pe care le-am dorit - sa fiu, sa stiu, sa am - stiu sigur ca le-am uitat datorita lui. Poate am si eu partea mea de vina... dar de la el porneste totul.

Mi-am dat seama ca spiritul meu se imparte numai in amintiri si sperante. O parte este reprezentarea omului care am fost iar cealalta este visul omului care voi deveni. Si chiar daca visul meu urmeaza a se prabusi, sub pasul uniform al timpului care se bucura subtil ca m-a inselat, ceva tot va ramane in mine, ceva care, fara doar si poate, ar fi putut sa fie...

Iar prezentul este doar o alta notiune relativa... Cum e si lumea in care traiesc... Cum e si existenta mea... Prezentul nu exista. Prezentul este limita dintre doua valente: una negativa si alta pozitiva. Iar trecerea dintre ele este atat de neasteptata... Incat nici nu o simt... Incat nici nu conteaza...

De ce sunt conditionat de timp? De ce trebuie sa ma raportez la el? Si, ce e, pana la urma, timpul? Am nevoie de un asa sistem de referinta cum am nevoie de niste scame in buric. Nu vreau sa traiesc acum. Nu imi place prezentul. Vreau sa repet la nesfarsit acele amintiri placute care m-au facut ceea ce sunt. Sau sa materializez acele vise care ma definesc.

Si, la urma urmei, cine naiba a inventat timpul?

Aplicatie:

Gasiti un simbol pentru “prezent” in urmatoarea secventa de numere:

...-3, -2, -1, 0, 1, 2, 3...