I, robot

De ce naiba n-am putut sa-l fac sa priveasca in lateral? Si i-am mai facut si ochii rosii... Ce nebun!

Din pensula

Cata placere gaseam in desen... Si cum ma incurajau cu totii. Dar n-a fost sa fie!

Am fost atras usor de partea intunecata a vietii, de munca si de distractii ieftine, de comercial sub toate formele lui, de banalitate si mediocritate, ca acum sa ajung, in mare parte, un produs indiferent.

Sunt ani de cand n-am mai desenat... Ani de cand buricele degetelor mele nu s-au mai murdarit involuntar in vopsea. Ani de cand biroul meu sta nepatat. Pensulele s-au uscat de mult. Cred ca si uleiurile zac undeva intr-un dulap, fara urma de speranta ca vor mai vedea vreodata albul panzei.

Am renuntat la chestia asta asa usor. Oricum n-as fi avut nici un viitor ca pictor. Si oricum n-am desenat niciodata pentru altii si mereu am facut-o numai pentru mine. Am castigat ceva in schimb? Nu! Poate numai niste timp liber pe care il prapadesc in fata calculatorului, dormind sau la o bere cu amicii. Cu ce folos?

Rage

Cat a trecut de cand n-am mai desenat...

Advanced Search

Cum se numeste o persoana careia nu-i ajunge un blog si tot continua sa-si faca pana le pierde sirul? BLOGOMAN? Pai, daca’i p’asa, atunci eu sunt unul!

Sa stabilim un lucru... Asta este blogul pe care scriu tot ce-mi trece prin cap si pun doar lucruri facute de mine iar asta, advanced-search.blogspot.com, este un blog in care scriu despre lucruri care-mi trec prin fata ochilor, facute bineinteles de altii... Film, carte, fotografie, muzica, s-om mai vedea...

Lonely

Ma gandesc la stalpul asta si la cat de singur e. In special noaptea, cand e frig si intuneric. Eu macar am de ales...

Frustrari marunte...

• E o reclama tampita la televizor (bine ca nu folosesc aparatul asta decat la meciuri!) cu baietelul ala care nu prea e de acord cu steaua cu 5 colturi si atunci maica-sa ciunteste toate stelutele din casa, inclusiv pe cele facute din sandwich-uri... Tot incerc sa imi explic povestea asta dar nu reusesc. O posibila idee ar fi aceea conform careia, ca parinte responsabil si iubitor, esti obligat sa-ti sustii copilul in toate nebuniile. Daca aduce putin a Hitler sau a Napoleon, il vei iubi mai putin? Nu! Important e sa creada cu tarie in ceva...
• Tot mai multi oameni isi cumpara motociclete. Tot mai multi dintre acesti oameni imi sunt vecini. Oameni cu servici, care ajung acasa dupa ora 8-9 seara. Mananca, isi fac siesta in fata televizorului si, pe la ora 12 noaptea, ies sa dea o tura cu motocicleta in jurul blocului. Sa nu ma intelegeti gresit, iubesc motocicletele. Dar nu dupa 12 noaptea. Daca s-ar fi intamplat doar o data, as fi trecut cu vederea... Dar se intampla noapte de noapte. Si nu mai rezist... Placerea lor nu e, dupa cum un om normal isi poate inchipui, plimbarea. Pentru ca nu se duc nicaieri. Placerea lor e sunetul motorului care, daca ma intrebati pe mine, nu e tocmai concordant cu linistea de la 12 noaptea... Sper ca, intr-o noapte, motocicletele lor sa arda in flacari. (Poate se gaseste vreun vecin mai rapid ca mine...) Stiu ca nu e bine sa te bucuri de raul altuia, dar cum e cand vine vorba de binele tau?
• E, si cu meciul de aseara... Da Badea interviu si distruge surpriza Pro Tv-ului... “Am auzit ca la Lyon s-a terminat...” Pauza lunga... Eu urlam cat ma tineau puterile. “Zii, ma! Scuip-o!” Si imi imaginam cum i se naste o grimasa pe fata reporterului ala batut in cap si cum clatina speriat din tartacuta, complet lipsit de alta reactie... Si sigur nu-i putea pune mana la gura lu’ Badea, in direct. “Da, a continuat acesta din urma, am auzit ca Lyon a batut cu 2-0”. Probabil cei care nu au teletext sau internet si nu reusisera sa afle rezultatul de la Lyon pana atunci, au inceput, pe capete, sa schimbe programul...

Ion

Asta e o varianta moderna de Ion. Cu Adidasi din Big, blugi din Castani si Pall Mall in coltul gurii. Nu mai e demult pasionat de pamant, de cer si de animale. Acum pleaca urechea la smecherii, se ocupa cu tot felul de invarteli si are gagica vopsita pe care o duce in fiecare week-end in discoteca la Mihai Bravu.

E mai putin original? Mai putin autentic? Sau e doar trecut prin filtrul civilizatiei si progresului tehnologic? A regresat taranul roman in ultima suta de ani sau a disparut complet? Mai e Ion, Ion? Sau doar o facatura?

Concert de adio

Am constientizat de un timp ca pentru mine a cam trecut vremea concertelor. Nu mai sunt eu ala care sa mearga in multime pentru a fredona in grup melodii de care m-am plictisit in Winamp. Nu mai am atata energie pe cat mi-as dori...

Singura incercare din ultimul timp, pe langa eventualele intalniri accidentale din cluburi cu cine stie ce DJ sau trupa, a fost cea de anul trecut de la Tiesto. Nici p’asta n-am savurat-o asa cum ar fi trebuit. Aglomeratie, caldura sufocanta, prieteni plictisiti...

Imi aduc aminte cu placere de vremea cand eram pustan si nu lipseam de la nici un concert. Dr. Alban, 2 Unlimited, Culture Beat, Capella, Rednex s.a.m.d. Nu faceam diferenta. Era perioada cand se faceau primele incercari de acest gen in Romania, aveam parul lung pana la umar, purtam bandana in orice situatie si cercei in urechi si ma aflam aproape tot timpul intr-un grup. Nu conta cine canta atata timp cand iti dadea posibilitatea sa sari cat te tineau picioarele si sa urli cat te tineau plamanii. Dar a trecut...

E, acum vine Chris Rea. Si daca pentru el e concert de adio, sa fie si pentru mine...

Pescar la apus

Ce m-a facut sa cred ca omul asta e pescar?

Fotografia e facuta pe Lacul Morii. In Bucuresti, deci... Nu cred ca poate exista cineva in orasul asta care sa traiasca din pescuit. Ca ocupatie de baza. Exista si posibilitatea de a ma insela insa nu cred ca exista pescari veritabili in Bucuresti. Poate doar cativa amatori... De Duminica, nu stiu. Si totusi, eu l-am facut pescar...

Alta intrebare... Daca omul asta a iesit la pensie si isi petrece o parte din timp pescuind iar cealalta jucand sah, sa zicem, in parcul Crangasi? Si totusi, nu l-am facut sahist! I-am zis pescar...

Ce m-a facut sa trag concluzia asta? Ce m-a facut sa-l incadrez in categoria asta? Asta il defineste ca om? Pana la urma e doar o umbra. Un contur intr-o lumina destul de palida... O amagire, poate... Si atunci, de ce l-am facut pescar?

In varf II

Si a doua, Mihai...

De ciuda...

Ce naiba se intampla cu voi? Innebunesc cand ma uit la fiecare persoana pe care o iubesc si realizez ca aceasta nu isi mai doreste nimic. Nu mai e animata de nici o pasiune. Nu o mai mana nici un interes. Nu mai cauta nimic. Pur si simplu, nu ii mai pasa.

Deveniti mecanisme cu fiecare zi ce trece. Va scufundati in banalitate si o faceti de parca asta ar fi singura cale. Cea mai buna dovada e ca nu aveti nici un raspuns la intrebarea: “Ce vrei de la viata?” Poate doar unii dintre voi gasesc curajul sa spuna: “Nu stiu!” Dar e mult prea putin...

Veti ajunge in viitorul apropiat, intr-un anumit moment din timp in care fiecare cuvant spus de voi va fi doar un ecou epuizat al vorbelor pe care le rostiti acum, iar ascultatorii vostri fideli se vor fi plictisit de mult de ideile pe care le tot repetati si vor fi cautat un alt orator ceva mai interesant. Simtiti, nu, inca din vremea asta cum incepe regresul catre un sir de idei putine si fixe care nu va vor ajuta in competitia cu cei care invata si isi doresc?

Daca ati fi de acord, m-as oferi eu sa pun o dorinta pentru fiecare dintre voi... Doar pentru cei pe care ii cunosc suficient de bine. Pentru cei din familie, pentru cei care imi sunt prieteni, pentru cunoscuti. Dar e imposibil. Dorinta functioneaza numai daca e a voastra...

In varf

Azi voi pune doua fotografii care, desi facute mai demult, ma duc si acum cu gandul la o anumita libertate...

Prima, Cristina...

Resemnare

“Pe cine astepti, tataie?”
“Pe nimeni, numa’ moartea aia sa vina odata!”

Comment frustration

Am incercat sa comentez un post de pe un blog dar nu mi-a mers. Putin iesit din context il prezint ma jos...

"Cand ajungem intr-un punct spunem ca am reusit numai datorita vointei noastre. Fals, lumea ne impinge de la spate...

Ne invata sa ne bucuram si sa ne dorim lucuri artificiale, ne invata sa construim situatii care nu ne implinesc, ne forteaza sa fim fericiti numai cand ne dovedim utilitatea fata de societate. Chiar daca incercam sa o facem in felul nostru, tot conformism se cheama...

Nu mi-am dorit niciodata sa am birou. Mi-ar fi placut sa nu fi cunoscut niciodata ce inseamna munca si sa ma limitez la joc, sa nu fi invatat dependenta de cana obligatorie de cafea, sa nu fi cunoscut niciodata peretii acestei lumi. Acum mi-e prea greu sa-i escaladez. Inainte eram atat de inocent ca nici nu-i vedeam.

Ma bucur la salariu sau la profit, o data pe luna, ma distrez automat la iesirile in oras convenite de comun acord cu ceilalti prizonieri, ceasul a ajuns sa ma poarte el la mana, spatiul sa ma calce in picioare...

Si, ce este cel mai rau, am uitat definitiv cum e sa zbori. Nici nu mai sunt sigur daca am stiut vreodata..."

Diversitate

Nu’s ce naiba, da’ sunt obsedat de libelule! Ar fi a treia fotografie de genul asta pe care o postez pe blog. Dar nici nu va imaginati cate am...

IV. 2 B, X NOT 2 B: Answers !?

Stiu ca ma pregateam sa vorbesc despre scopul omului in viata si despre cel al lumii in care exista... Voi face insa o paranteza...

Am pus o intrebare pe Yahoo! Answers... Nu ma asteptam sa aflu adevarul. Doream doar sa vad ce cred oamenii despre acest lucru... Eram sigur ca au pareri, si cateva dintre parerile lor chiar m-au pus pe ganduri sau... m-au distrat.

Intrebarea mea: Lumea asta este reala? Sau e doar o iluzie?

• Mason_cr: Iluzia acestei lumi e reala, si ceea ce este real e numai o iluzie a propriilor noastre ganduri. (What???)
• Angelito_g: Daca tu esti real, atunci si lumea e reala. Daca tu crezi ca e o iluzie, acum visezi. (Deci, ce fac pana la urma? Hotaraste-te! Existenta lumii chiar nu depinde de mine. )
• Enochiansorcerer: Conteaza? Pana la urma tot te duci la munca... (Nu gandim in planul care trebuie dar ma declar amuzat!)
• Candee: Huh? !!!!! (Sa repet?)
• Tony_s1944: Daca lumea asta e o iluzie, atunci la fel este si substanta intrebarii tale. Si daca as incerca sa te scot din ceata, n-as face decat sa intarzii la munca si as putea fi concediat pentru a ma trezi in THE REAL WORLD. La revedere, pentru ca nu-mi pot pierde salariul care sigur ti-ar parea o iluzie daca ai vedea cat e de mare... (Ha, ha! You, funny guy!)
• Tony_s1944 (tot glumetul de mai sus): Marea iluzie din Rusia Sovietica – Muncitorii se faceau ca muncesc iar statul se facea ca ii plateste. (Vechi bancul! Da’ bun!)

Si cel mai bun raspuns, dupa mine...

• Eitemad_eitemad: Renunta la cele cinci simturi ale tale si vei descoperi adevarul acestei lumi.

Simply yellow

Nu reusesc sa epuizez subiectele astea atat de banale... Floarea Soarelui, polenizare... Dar, pe de alta parte, ma gandesc... Ce s-ar intampla daca as face-o?

Sau, altfel, e mai bine sa incerci sa te alienezi intr-un spatiu matematic sau sa pastrezi si concluzia imediata, obtinuta doar prin perceptie?

Sau, care este cea mai buna cale prin care poti ajunge la esenta? Gandind complex sau cat mai simplu?

Prin

Poate ma gasiti tembel, dar fotografia asta are numai doua componente pentru mine: lumina si culoarea. Subiectul nu exista!

III. 2 B, X NOT 2 B: Not a question any more...

Nu avem dovezi ca lumea e reala. Sau ca nu e...

Bineinteles ca reactia ta la ce am spus pana acum este: “Io exist! Pentru ca ma simt!” Altii, care stiu ca Descartes nu inseamna “Dezbraca-te!” in spaniola, pot veni cu un raspuns mult mai elevat: “Cogito, ergo sum!” Si n-as putea sa-i contrazic... Sunt afirmatii cat se poate de juste dar, in acelasi timp, nascute din acelasi singur sistem de referinta la care avem acces...

In alta ordine de idei, nu vi se pare cam arogant din partea omului sa enunte sus si tare ca el exista? Nu credeti ca prin aceasta afirmatie omul se transforma in propriul sau creator? “EU am hotarat ca EU exist!” Incercam doar o delimitare...

Din nou... Nu spun ca omul exista. Nu spun nici ca esenta lui e nula. Prefer sa spun: Nu stiu! N-am dovezi clare in ceea ce priveste existenta lui! Tot ce fac e sa avansez ipoteze, sa pun intrebari, sa caut raspunsuri...

Teoretic, pentru ca in planul asta negociem acum, sa spunem ca lumea e reala. Avem nevoie de asta pentru a ne continua demonstratia... Daca n-ar fi, demonstratia nu si-ar mai avea rostul. N’asa?

Trecem la a doua faza a problemei. Existenta presupune un scop. Nimic nu este creat fara a avea un scop. Un rost. O menire.

O piatra are un scop. Un gandac are un scop. Doar pentru ca tu nu-l intelegi, nu inseamna ca n-are. Doar pentru ca piatra “nu gandeste” in maniera ta, nu inseamna ca-i esti superior. Numai Cel care a creat-o i-a imprimat menire iar tu, ca simplu colocatar al acestei lumi, n-ai voie sa o judeci.

Te-ai intrebat vreodata ca poate piatra, in simplitatea ei, si-a atins deja scopul? Iar tu inca mai cauti prin bezna? Eu, ma tot intreb!

Toate lucrurile au un scop. Si omul are unul...

Ramane sa vedem care e acesta...

La unison

Sigur exista o ora fixa in lumea porumbeilor la care ei, inocenti cum ii stim, aleg sa se departeze pentru cateva momente de realitatea asta gri in care isi desfac aripile, pentru a medita in tacere la scopul propriei lor existente...

“Asta ce vrea sa insemne? Adica ma faci porumbel?”

II. 2 B, X NOT 2 B: It’s really real?

Cum demonstram teoretic existenta lucrurilor? Pai, avem nevoie de cel putin doua adevaruri pentru a o confirma. Daca exista doar unul, atunci acel lucru poate fi o simpla anomalie. O impresie falsa. O reprezentare mincinoasa realizata pe baza unor simturi care ne-au inselat o singura data. Daca povestea se repeta, s-a putea sa nu fie chiar asa... Daca mai multi oameni receptioneaza acelasi fenomen, sansele ca el sa fie real sunt din ce in ce mai mari...

Acum ducem discutia la o alta scara... Mai larga... Existenta universului, a omului, a tot ceea ne inconjoara si, totodata, a ceea ce gasim inauntrul nostru. Pentru ca nu ne raportam numai la limitele universului ci ne indreptam atentia si spre interior... La nivel micro. De ce? Pentru ca nu stim, deocamdata, decat in teorie pana unde poate fi divizat un atom... Si cand vorbim de limite, fie ca e vorba despre marginea spatiului cosmic, fie ca discutam despre unitatea care sta la baza vietii, avem de parcurs un drum extrem de lung pana la imposibil...

Eu nu cred in existenta lumii... Sunt insa fortat sa o iau de-a gata... Sa ma conformez la ea.

De ce nu cred? Pentru ca nu am primit, pana acum, nici o dovada clara ca ar exista.

Am purtat discutia asta in numeroase randuri cu diverse persoane... Sa luam un exemplu simplu, nu stiu cat de fericit... Existenta soarelui. Lumea ma intreaba: Il vezi? Simti caldura lui? Simti efectele lui? Iar eu raspund: Nu stiu! Simturile mele ma pot insela. Nimeni nu-mi confirma ca ele sunt reale. Nu stiu cat de mult ma pot bizui pe ele pentru ca fac parte din acelasi sistem de referinta cu soarele... Degeaba soarele e verde daca ochii mei il vad galben. Ati prins ideea?

Sau, daca sunt orb din nastere si n-am vazut niciodata soarele? Si daca m-am nascut si am trait intr-o pestera unde n-am cunoscut niciodata caldura lui? Poti sa ma convingi, atunci, tu ca exista soare?

Revenind la ideea de la inceput... Cunoscand numai un singur sistem de referinta, in speta - cel in care ne desfasuram asa zisa existenta, nu putem fi decat subiectivi in ceea ce-l priveste... O judecata obiectiva poate fi atinsa numai in cazul in care ne putem raporta la mai multe sisteme de referinta. Numai cand dovezile vin din mai multe sensuri si reusim sa triangulam prin ele, de exemplu – soarele, atunci vom fi in stare sa-i recunostem existenta...

Tinerete fara batranete

Unii se simt batrani si in jurul varstei de 30 de ani. Altii chiar mai devreme...

Eu m-am simtit tanar cand aveam 10 ani. La 20 ma simteam la fel. Sper ca si la 50 de ani voi avea aceleasi ganduri...

Pentru ca, vedeti voi, in clipa in care renunti de buna voie la tinerete, viata incepe sa-ti dea drumul... Iar tineretea... Eiii, tineretea nu tine numai de textura pielii...

Pedaland...

Imi place la nebunie sa ma plimb cu bicicleta... Si, anul asta, cam de cand a venit caldura, pot spune cu mana pe inima ca m-am tot plimbat...

Bicicleta pe care o posed e primita de ziua mea de la propriul meu frate si de la prietena lui care s-au gandit sa-mi faca, poate, cel mai frumos cadou de anul asta. Zic “poate” pentru ca in 2006 mai astept si Craciunul... :P

In ultima vreme ma plimb numai noaptea, undeva dupa ora zece – unsprezece... Evit aglomeratia de pe strazi si pe aceea din parc... Pana acum de curand ma plimbam mai pe lumina dar, pentru ca plecam sa ma relaxez si ma intorceam mai nervos ca la plecare, am renuntat...

Parcul era plin de caini care preferau sa alerge numai in fata bicicletei, de femei cu carucioare impinse alene si fara nici un fel de respect pentru trafic, de pustani care mergeau in grup atarnati unul de celalalt, blocand astfel toata aleea...

Uf! Cand nu mai rezistam si simteam ca imi tresare ceva deasupra ochiului drept, incercam sa le explic scrasnind printre dinti ca si biciclistii au drepturile lor si ca s-a inventat si mersul in sir indian... de catre indieni, of course! Pe de alta parte, recunosc: cu cainii era mai greu... La ei trebuia sa latru!

Acum e liniste... Noaptea, tot parcul Tineretului imi sta la picioare! Sau la pedale, ma rog...

Vine timpul rece insa... Ma pregatesc sa-i gasesc bicicletei un loc permanent de odihna... (Vreau si eu un suport d’ala care se monteaza pe perete!) O, ce-o sa-mi mai lipseasca obiceiul asta la iarna...

Dar, totusi, pana atunci mai dau putin la pedale...

I. 2 B, X NOT 2 B: That is (only) the (first) question

Am sa incep o serie de posturi cu o tema ceva mai abstracta. Am purtat o serie de discutii care, daca n-au reusit sa ma lumineze, au reusit cel putin sa-mi exerseze putin intelectul in anumite planuri. M-am gandit foarte mult si parca incep sa intrevad un rezultat la problema care ma tot framanta. Pe de alta parte, sper foarte mult sa nu o iau razna...

As putea spune ca am avut o revelatie dar m-as pozitiona cam departe de intelesul acestui cuvant. Pot spune ca demersul meu ia forma unei deductii logice dar, din pacate, inca n-am ajuns la nici un rezultat matematic. Tot incerc sa-mi pun gandurile in ordine insa aria puzzle-ului este foarte intinsa si drumul e abia la inceput.

Mi-am dat seama ca daca incerci sa gandesti simplu si te duci direct la esenta si concluziile le poti trage mai usor si pasii sunt mai rapizi. Sunt insa trist pentru ca nu vad nici o siguranta nici in ipoteza problemei si nici in concluzia ei, oricare ar putea fi aceasta.

Pe scurt... Ma bantuie o idee fixa rau si asta nu de ieri, de azi... Se poate sa fi zacut in mine dintotdeauna sau, cel putin, de la descoperirea constiintei de sine. O tot repet de un timp si parca, de fiecare data cand o fac, capata mai mult contur.

Pentru blog voi folosi mai putine cuvinte pentru ca sper ca cineva sa citeasca si posturile acestea si nu as vrea sa-l descurajez de la inceput cu aberatiile mele prezentate la scara larga.

Problema are doua puncte care ar trebui demonstrate in urmatoarea ordine:

• Problema existentei: Lumea asta care se desfasoara in jurul nostru e reala? Sau doar o simpla amagire? Omul e centrul universului? Sau e o numai inchipuire efemera?
• Problema scopului: Daca lumea noastra exista si realitatea pe care o percepem e valida, care este scopul lor? Care este scopul general al speciei umane? Ce produs finit va avea procesul?

Pe maine!

Pastel simplu

Uite, prind si eu un apus de nota 10 dar n-am peisaj... E corect asa ceva?

Ce m-a enervat azi...

Mergand astazi pe strada, la un moment dat, sunt intrerupt brutal din gandurile mele pasnice de un cor de tipete isterice... O mama isi bate copilul. Copilul n-are mai mult de 5 ani...

Sub ploaia de palme, baiatul intra intr-un blocaj psihic si nu mai reactioneaza decat prin urlete. Mama, fara sa inteleaga, il loveste in continuare fortandu-l sa-si ridice mingea de jos.

Lumea se uita ca la urs. Unii il compatimesc pe micut. Altii aproba purtarea mamei. O baba comenteaza: “Asta e educatie... Unde da mama, creste! Nu sa ajunga cine stie ce vagabond!”

Eu nu ma decid cui sa-i trag un sut in fund! Babei care simte nevoia sa-si dea cu parerea sau mamei care, in loc sa ia copilul in brate pentru al linisti, prefera sa continue circul...

Cum poti bate cu atata sete un copil? Cum poti da, indiferent de motiv, intr-un copil ?

Nu e si asta tot un mod de violenta domestica? Si cum poate lupta copilul ala impotriva tiraniei parintelui? Unde gaseste aparare?

E o faza pe care toti o intalnim pe strada... Parinti care uita de lumea din jur si isi bat copiii cu placere sub scuza educatiei... Foarte trist!

Flacari II

Cum o fi sa te plimbi pe soare? Atata lumina...

Pentru fotografi

Prima data am descoperit Pixelpost. Mi-a placut la nebunie simplitatea si eleganta site-urilor foto create cu el. Apoi am descoperit Coppermine. Aproape la fel de misto. Iata in continuare cateva exemple de photobloguri facute cu Pixelpost, alese aproape la intamplare...

http://photos.radbrad.com/

http://www.barmotez.com/

http://www.lbimaging.us/

Cred ca eu, insa, n-am avut noroc cu niciunul. Intocmai ca intr-o dragoste interzisa...

Am gasit hosting care intrunea toate conditiile pentru rularea Pixelpost. Am ridicat totul pe server cu un client FTP. Am instalat programul. Am executat programul. N-a trait insa prea mult... ERROR! ERROR!

Am inceput sa comunic cu Joey Spurling care face parte din echipa care a creat si a dezvoltat Pixelpost. Mi-a vegheat fiecare pas la fel cum o mama face cu un copil mic. Am invatat destule lucruri de la el... Dar tot n-am reusit sa fac site-ul sa mearga. I-am dat lui username-ul si parola dar nici el, care le stia pe toate, n-a reusit sa-l puna pe roate. Nu doresc sa le fac reclama negativa celor cu hostingul dar, credeti-ma, mi-au mancat vreo doua saptamani din viata...

Acum insa, am descoperit altceva... Carbonmade. Nu e chiar acelasi lucru dar, datorita lui, mi-am atins scopul... phot-o-mania. Si e atat de simplu...

Probabil, daca as avea mai multe fotografii care ar merita incluse in galerie, as deveni nervos... Varianta gratuita nu-ti permite decat 35 de fotografii in portofoliu. Dar, asa... Nu prea ma deranjeaza.

Ma gandesc sa platesc... (12 dolari pe luna? Ce, ai innebunit? Mai bine iti cumperi domeniu & stuff!) Nu stiu... Vedem...

P.S. Nu’s ce-am avut de am scris postul asta dar, va rog sa ma credeti, este rezultatul unor frustrari acumulate! Sau pretext pentru a ma lauda cu phot-o-mania...